MApN recrutează rezerviști militari

1703

Ministerul Apărării Naţionale a demarat o campanie de recrutare și selecție, pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Pentru acest an, sunt disponibile 1.059 de locuri de rezervişti voluntari (maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi), în unităţi militare din judeţele: Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Iaşi, Ilfov, Neamţ, Sibiu, Tulcea, Vrancea şi din municipiul Bucureşti, informează un comunicat transmis, joi, de MApN.Potrivit unui comunicat transmis de MapN, pentru înscriere doritorii se pot prezenta, până la data de 10 iulie, atât la sediul Centrului Militar Zonal/Judeţean/de Sector, pe a cărui rază de responsabilitate îşi au domiciliul, cât şi la alt Centru Militar Zonal/Judeţean/de Sector, în situaţia în care locul de muncă sau reşedinţa temporară diferă de localitatea de domiciliu. La prezentare candidaţii vor avea asupra lor următoarele documente în vederea întocmirii dosarului de înscriere: actul de identitate, în original şi copie; certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maximum şase luni înainte de data depunerii; acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi copie; permisul de conducere (pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului presupune conducerea tehnicii specifice), în original şi copie; livretul militar (numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist), în original şi copie.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here