Lege modificată pentru CE Oltenia

1152

Guvernul a modificat legea care interzice timp de doi ani listările și înstrăinarea participațiilor statului la companii, chiar dacă sunt minoritare. De acum, interdicția vizează doar „acțiunile”, nu și alte tipuri de active. Măsura vizează din plin Complexul Energetic Oltenia, care deține mai multe active sociale, precum biserici, cimitire, cantine sau blocuri, pentru care compania plătește impozite și care generează doar costuri suplimentare.

Potrivit Guvernului, domeniul de aplicare a legii „îngrădește în mod vădit activitatea operatorilor economici vizați în raport de ceilalți operatori economici, iar interesul statului este de a-și consolida interesele la societățile la care deține calitatea de acționar, precum și dezvoltarea acestor operatori economici în condiții de eficiență și profitabilitate”.
În plus, valorificarea unor active este o măsură uzuală în cadrul proceselor de reorganizare și restructurare a operatorilor economici, care nu poate fi amânată sau suspendată pentru o perioadă îndelungată precum cea prevăzută de această lege. Guvernul dă exemplul companiilor Tarom și Complexul Energetic Oltenia, care sunt în curs de restructurare, plan care adesea necesită valorificarea de active. „Anumiți operatori economici – Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. și Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM – S.A., au în derulare ajutoare de stat pentru salvare autorizate de către Comisia Europeană și aprobate de statul român prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat individuale de salvare, care prevăd posibilitatea transmiterii unor planuri de restructurare. Ținând cont că planurile de restructurare ale acestor operatori economici cuprind inclusiv măsuri de valorificare a unor active și active cu caracter social care să conducă la eficientizarea acestor companii, prin neadoptarea de urgență a unor măsuri care să permită aceste operațiuni, rezultă imposibilitatea notificării planurilor de restructurare, consecința fiind obligarea acestora la întocmirea și prezentarea, potrivit normelor europene și naționale în domeniul ajutorului de stat, unor planuri de lichidare a companiilor cu efecte deosebite atât în plan economic, cât și social, fiind puse în pericol un număr de 25.000-30.000 de locuri de muncă”, arată Executivul. Prin urmare, Guvernul a modificat legea astfel încât interdicția vânzării să se aplice doar acțiunilor deținute de stat la aceste companii, nu și altor participații. „Se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută. Se suspendă, pentru o perioadă de 2 ani, orice operațiuni privind înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, precum și la alte societăți la care statul are calitatea de acționar, aflate în curs de realizare”, arată noua formă a legii.Prezent în Gorj, la sfârșitul lunii august, premierul Ludovic Orban a promis sprijin pentru CEO. Șefii companiei au cerut atunci modificarea legii care să permită înstrăinarea cu titlu gratuit a activelor sociale aflate în patrimoniul companiei către primării.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here