La Târgu-Jiu, Peste 1000 de persoane au participat la Festivalul „Bucurie în Mișcare”

676

,,Bucurie în Mișcare” este o caravană a sportului și a mișcării în comunitate, care are loc pe parcursul anului 2016 în șase orașe din România. Aflată anul acesta la cea de a V-a ediție, caravana a ajuns în weekend și în Târgu Jiu. Astfel, sâmbătă, 24 septembrie 2016, în zona centrală din municipiu, organizatorii și-au propus să promoveze jocurile copilăriei, sportul și competiția în comunitate, la activități participând peste o mie de persoane.

Organizat de Asociația 11even din Cluj Napoca, în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Direcția pentru Sport și Tineret Gorj, Liga Studenților, Consiliul Elevilor și susținut de Kaufland

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

România, festivalul a propus tuturor celor care iubesc mișcarea, un eveniment unic prin diversitatea activităților organizate pentru copii și adulți. Întreaga zonă destinată acestui festival – în cadrul căruia intrarea a fost liberă – a cuprins diverse spații pentru cei prezenți: activități speciale pentru copiii între 4-12 ani, un spațiu de activități și competiții sportive (fun-tennis, tir cu arcul, badminton, ștafete în saci, volei, tenis cu piciorul și multe altele), precum și un teren special amenajat pentru cupele de fotbal. Organizatorii au pregătit și oferit peste 500 de baloane și mere celor mici, peste 200 de tricouri, șepcuțe bucurie miscare (3)și alte premii celor prezenți. Au avut loc demonstrații diverse, de la lupte și dansuri, până la zumba și kangoo jumps. Pe tot parcursul zilei au avut loc mai multe trageri la sorți în cadrul tombolei „Bucurie în Mișcare”, iar la extragerea finală de sâmbătă după-amiază, un fericit participant a intrat în posesia unei biciclete. Proiectul ”Bucurie în Mișcare” a pornit în anul 2012 în România și până în prezent a fost organizat în peste 20 de orașe, reunind zeci de mii de participanți. Următorul eveniment din cadrul caravanei „Bucurie în Mișcare” va avea loc la Slatina, pe 1 octombrie. Mai multe informații găsiți pe site-ul: bucurieinmiscare.ro, dar și pe pagina de Facebook: Bucurie în miscare.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here