La 50 de ani – Dorin Brozbă, un temerar al drumeţiilor montane

92

Publicistul şi omul de cultură Dorin Brozbă a împlinit recent, mai exact pe 26 august 2012, 50 de anişori. La doar patru zile de la frumoasa aniversare, însoţit de o mână de prieteni Brozbă a plecat în expediţie, ţinta sa fiind Vârful Parângul Mare. După ore bune de urcat pe munte cu rucsacul în spinare, temerarul Dorin Brozbă s-a fotografiat la 2.519 metri, mândrindu-se cu acest cadou pe care şi l-a făcut cu ocazia aniversării celor cinci decenii de existenţă.

La cei 50 de ani ai săi, recent împliniţi, Dorin Brozbă este mult mai activ şi mai plin de viaţă decât o bună parte dintre adolescenţii zilelor noastre. Pe lângă activităţile de zi cu zi, care nu sunt deloc puţine, el nu uită nici de sănătate şi, încercând să îmbine utilul cu plăcut, organizează ieşiri în natură, alături de cei apropiaţi. Ultima „ispravă” de acest gen s-a consumat în urmă cu aproximativ o săptămână. Joi 30 august, la primele ore ale zilei, Dorin Brozbă şi-a propus să urce pe Vârful Parângul Mare, la 2.519 metri.

O zi de urcat şi coborât un munte
Însoţit de câţiva prieteni, comandorul expediţiei a dat stratul drumeţiei la ora 07:15, fapt consemnat şi pe contul său de pe un site de socializare, acolo unde a postat fotografii cu explicaţii ale aventurii de pe munte. „Ţinta expediţiei noastre: Vârful Parângul Mare, 2519 metri, ocupantul locului trei în ţară, după Moldoveanul şi Negoiul, din Munţii Făgăraş”, a scris Brozbă în dreptul uneia dintre fotografii. După ore bune de urcat pe munte cu rucsacul în spinare, puţin după ora 16, ţinta a fost atinsă. „La ora 16:20, Dorin Brozbă, îşi face un frumos cadou pentru împlinirea celor 50 de ani: cucerirea pentru a treia oară, după anii 1995 şi 1996, a Vârfului Parângul Mare”, preciza temerarul Dorin Brozbă. După ce s-a fotografiat pe Vârful Parângul Mare, tânărul Brozbă şi-a luat amicii şi au pornit spre poalele muntelui.
Această expediţie va fi, cu siguranţă, un cadou de neuitat pentru Dorin Brozbă, dar şi o experienţă ce va rămâne una dintre cele mai plăcute amintiri ale lui şi ale prietenilor care l-au însoţit.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here