Înmormântările ţigăneşti

4
tigani inmormantareO mare calitate a rromilor, în opinia preşedintelui Alianţei Rromilor din Gorj, Mihai Toma, este că şi dacă se urăsc de moarte, sunt foarte uniţi la nevoie, la un necaz.
Aşa se întâmplă şi la înmormântări, unde dau dovadă de mare solidaritate. De obicei, bărbaţii, în semn de respect, poartă şase săptămâni barbă. După şase săptămâni se face prima pomenire a mortului.
Trupul neînsufleţit se aşează în cea mai frumoasă cameră din casă. Dacă în încăperea respectivă sunt oglinzi, acestea se acoperă, pentru că superstiţia spune că nu e bine ca mortul să se oglindească, fiindcă asta ar însemna încă o moarte în familie. După ce preotul a oficiat parastasul, toţi membrii familiei ies cu spatele din casă ca să nu se întoarcă răul, ci să părăsească locuinţa împreună cu mortul.

Noaptea, la priveghiul celui trecut în nefiinţă, lăutarii vin să-i cânte pentru a avea sufletul uşor pe lumea cealaltă, şi pentru a-i face pe cei care îl priveghează să aibă puterea de a-şi depăşi durerea. Când cântă pentru sine însuşi, când se reprezintă pe sine, asemeni oricărui ins aflat în condiţie marginală, frustrantă, romul tradiţional actualizează nuanţe, chei, tonalităţi şi tonuri tânguitoare, triste, demne de milă. Cântecul „ţiganului“ relevă o biografie minoră, modestă, existenţialismul pragului de sărăcie lucie, maximală.
„Evanghelia ţigănească“, text de naraţiune bazată pe alăturări contradictorii, comic si absurd totodată, devine invocaţie ce uniformizează toate momentele ceremoniale, inclusiv biografice. Nu doar Paştele (ţigănesc), ci şi nunta (ţigănească), ba chiar şi înmormântarea sunt prilej de recitare a acesteia. În moment funerar, ea devine „prohod ţigănesc“. Cât despre „bocetul ţigănesc“, chiar dacă evoluează pe o melodie apropiată sau tipică genului, textul rămâne tot în registrul comicului, satirei hilare, al răspărului şi ironiei.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here