Gura Târgului – Pedelista Dârnu, invitată în vacanţă în Catania

184

dirnuRodica Dârnu, prietenă apropiată cu surorile Moţa, ar fi primit, în schimbul amiciţiei sale afişate în partid, o invitaţie constând într-o excursie cu soţul său în Italia. Sejurul, că tot se poartă vacanţele în organizaţia de femei a PDL Gorj, s-ar petrece tocmai în Catania, unde încă prestează sora cea mică a Maricicăi Moţa, Adriana.

Evident că pentru cazare şi masă familia Dârnu nu va plăti nimic, îşi va plăti deplasarea, evident, se bârfeşte pe la colţurile PDL, asta şi pentru că Rodica a avut grijă să le apere pe surori de câte ori a avut ocazia, uneori chiar ostentativ. Nu se ştie când îşi va lua însă concediul aspiranta la şefia Primăriei Târgu-Jiu, cert este că aceasta nu a ascuns deloc că va pleca în Italia cu soţul, la Adriana Moţa. Soţul Rodicăi Dârnu îşi va lua şi el liber dintr-un Consiliu de Aministraţie, în care a ajuns tot prin intermediul prea bunei prietene Maria Moţa. Bârfitorii nu prea ştiau precis dacă soţii Dârnu au fost sau vor urma să plece în Italia. Cert este însă că prietenia dintre Moţa şi Dârnu, merită să fie subliniată, asta deoarece cândva acestea nu se prea aveau una pe alta la inimă. Dar e normal, sunt femei…

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here