Gura târgului – Modelul Manţog face prozeliţi, iar mita electorală continuă la Peştişani

340

nicolcioiuDe Sânzâiene, ex-viceprimarul comunei Peştişani, Nicolae Nicolcioiu, promisese că-şi va prezenta o parte din oferta sa electorală pentru anul 2012. Când, mort-copt, va candida la funcţia de primar, chiar dacă PDL Gorj nu-l va mai susţine. Are toate motivele să creadă în reuşita sa în alegeri, scoţând la bătaie 300 de purceluşi!

Cum ar veni, purceluşul gratis urmează să-i aducă măcar un vot de familie. Fost apropiat al altui ex pedelist, Ionel Manţog, şi Nicuşor continuă să exerseze mita electorală. Darnic, atunci când are un interes major, ex-vicele mai promite bilete la mare şi revelioane pensionarilor. Iar vineri a invitat la munte pedelişti locali spre a-i ţine aproape. Nu se ştie dacă, în zi de post, invitaţii lui sau mai şi dedulcit. Cât despre ameninţările sale cu DNA-ul la adresa primarului în exerciţiu, nimic nou. Doar baliverne! Semn că, probabil, amândoi se au la mână cu câte ceva. Cel puţin aşa susţine Silvestru-Silviu Tivig, preşedintele Partidului Poporului Peştişani, căruia nu i-a răspuns la mobil toată ziulica de vineri. În alte localităţi ale Gorjului, se zice că PDL achită şi facturile nevoiaşilor. De urmărit!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here