Gura Târgului – Când îşi bagă Caragea coada!

99

ureche 2Idealistul col(r) Gheorghe D. Brânzan, fost şef al poliţiei municipiului Motru, unde şi domiciliază, şi ex-coleg cu actualul comisar Ion Voinescu, actualmente locţiitor al şefului IJP Gorj, un om drept pe acele timpuri, încă mai crede în adevăr.

Se luptă, de vreo doi ani, cu popa în sutană Marian Paraschiv, preot paroh la Hobiţa-Seuca, pe motive diverse. Ba că ar fi dispărut vreo 24 de icoane vechi, ba că împricinatul introdusese nişte taxe aberante de înmormântare – 700 de lei şi câte altele. S-a adresat primăriei Peştişani, Protoieriei II Gorj, Mitropoliei Olteniei şi, într-un final, Serviciului de Investigarea Fraudelor al IJP Gorj. Numai că, fostul său coleg-subaltern Voinescu s-ar fi scăpat către un slujitor al MAI, tot originar din Seuca, în privinţa imposibilităţii de a se face dreptate. Omul nu se poate băga, întrucât nu vrea să-şi supere Şeful. Pe comisarul Inspector şef Caragea. Porumbelul ce ne-a adus misiva mai zicea şi de şedinţele organizate de popa în sutană cu epitropul şi consilierii parohiali în pădurea Seucii. Cu grătare şi bere din belşug. Ce-o fi, om muri şi om vedea!

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here