Gura târgului – “Marinuş” Condescu, pe urmele lui Cozma !

354

urecheSperanţa moare ultima, îi place liderului sindical al minierilor şi energeticienilor din Gorj, nea Marin Condescu să spună. Pentru cine are timp să-l creadă. El vorbeşte în calitatea sa de manager general-patron al debusolatei echipe de fotbal Pandurii. Cea care caută victoria cu lumânarea, etapă de etapă.

Şi a naibii victorie nu mai apare, deşi clubul îşi are sediul pe strada Victoria. Nedusul la biserică Marin Condescu mai are o şansă azi. Să se roage la Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, patronii spirituali ai urbei de pe Jii. Conform unui porumbel din faţa SNLO, “Marinuş” Condescu ar fi fost chemat la ordine de tovarăşii din conducerea de partid portocaliu. Ocupat cu nunta fiicei sale, de care-a scăpat, boss-ul Ionel Manţog se pare că şi-a făcut timp să-l cheme pe “Marinuş”. Se zice că l-ar fi lăudat pentru succesurile sindicaliştilor în alegerile prezidenţiale. Apoi l-a felicitat şi pentru că a băgat adânc mâna în buzunarele clubului Pandurii, de unde-a scos nişte crăiţari, vreo 500.000 de Euroi acolo, să-i depună în fondul “Solidaritatea”, creat de Tătâne’su Băse.

Trecând la chestiuni mai serioase, Manţi l-ar fi certat zicându-i: “Bă, Condi, bagă-ţi minţile-n cap. Dacă nu salvezi Pandurii s-ar putea să ai soarta lui Miron Cozma !” Acum, păsărica purtătoare de vorbe n-a înţeles totul prea clar. Să ajungă Condi la pârnaie ca Miron Cozma, să-şi piardă postul de lider, ori să se desfiinţeze Pandurii ! Cum a păţit-o Jiul Petroşani, fosta echipă a Luceafărului Huilei ?

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here