Gorjeanul Tavi Colen prinde monştrii

177

taviJumătatea fostei trupe Talisman, Tavi Colen, este un pescar dibace. Cel puţin asta demonstrează fotografiile pe care cântăreţul, de loc din Gorj, dar mutat la Bucureşti, şi le afişează cu mândrie în faţa prietenilor. Chiar dacă unii îl întreAbă, în glumă, de unde a cumpărat “monştrii” pescuiţi, Tavi dă asigurări că peştii în cauză au fost prinşi de el.

Mai mult artistul le transmite că are o adevărată pasiune pentru pescuit şi că ar fi încercat şi apele din afara României pentru a captura cele mai frumoase exemplare.  tavi colen 2tavi colen 3În final ar fi realizat că Delta este bogată în astfel de “monştri” care cântăresc câteva kilograme, şi şi-a chemat tavi colen 4prietenii la pescuit acolo. De altfel, Tavi a şi avut o proprietate în Delta Dunării pe care a vândut-o tavi colen5însă, alături de casa din Techirghiol, cea din Eforie şi una din Bucureşti, spun tabloidele. Asta pentru ca Tavi să îşi ia un teren mare pe Dealul Mitropoliei, din Bucureşti, unde urma să-şi ridice o casă, dar şi un superhotel. Nu a reuşit niciodată să le termine, pentru că a venit criza imobiliară. În prezent, proprietatea valorează 2.000.000 de euro, iar construcţia hotelului, în stadiul actual, încă 150.000 de euro.

A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here