Giurcău, incognito la şedinţa UNPR de la Craiova

376

GIURCAU unprMădălin Giurcău, comisarul-şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Gorj nu a ratat, ca orice membru UNPR care se respectă, şedinţa regională a partidului de sâmbătă de la Craiova.

Ce dacă colegii lui au votat pentru a i se retrage sprijinul politic, pentru că Giurcău este apropiat partidului pe care susţine că l-a consolidat. Cu toate acestea, Giurcău a ocolit grupul numeros al colegilor progresişti de la Gorj, gorjeni prezenţi la întrunirea UNPR din regiunea S-V Oltenia, deşi a fost văzut de aceştia, în timp ce urmărea şedinţa de la înălţime. “Fratele meu a avut treabă la Craiova şi l-am însoţit”, a explicat, iniţial, comisarul şef al CJPC Gorj ca apoi să explice că nu putea rata prezenţa lui Gabriel Oprea, Marian Sîrbu şi Cristian Diaconescu, la Craiova. “Era normal să vin la şedinţă deoarece am fost printre fondatori, printre cei care am făcut organizaţii UNPR la nivelul judeţului Gorj”, a explicat Giurcău.

A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here