Florin Rotaru, un tânăr pasionat de fotografie şi colecţionar de vin

531
toamnaFlorin Rotaru are 18 ani, este elev în clasa a XII-a la specializarea Contabilitate din cadrul Colegiului Comercial „Virgil Madgearu”, iar printre materiile sale preferate se numără ştiinţele economice şi limba şi literatura română. Acesta practică fotografia de mai mulţi ani, însă doar de 4 ani încoace o face într-un mod mai serios, fiind preocupat să adune cât mai multe laude, iar prin intermediul pasiunii să ajute copiii defavorizaţi.

„În ultima vreme, am făcut investiţii serioase în aparatura necesară, am citit cărţi de specialitate şi am început să fotografiez orice”, ne-a declarat tânărul.

Băiatul nu are la activ decât trei premii, două obţinute la categoria video şi unul la foto, în cadrul unor concursuri organizate de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Gorj. Peisajele, reprezintă domeniile preferate pe care Florin le imortalizează.
Expune pentru a-i ajuta pe cei neajutoraţi
În prezent, Florin Rotaru se află la cea de-a doua expoziţie personală, săptămâna trecută Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Târgu-Jiu fiind gazda primei sale expoziţii. „M-am bucurat că elevii de liceu mi-au privit lucrările, iar directorul instituţiei de învăţământ m-a lăsat să expun chiar pe holul principal”. De ieri şi până vineri, o altă expoziţie de fotografii a tânărului târgujian este deschisă publicului în incinta Colegiului Comercial „Virgil Madgearu”. „Mă bucur să văd că mai există tineri de vârsta mea care vor să facă şi alte activităţi, în afară de cele clasice, şi am fost impresionat de faptul că unii mi-au cerut să le descriu ce înseamnă fotografia”.
Dacă vă întrebaţi care este scopul acestor expoziţii, vă putem spune că tânărul doreşte să strângă bani pentru a le face mici cadouri cu ocazia sărbătorilor de iarnă copiilor de la Centrul de Nevăzători şi celor de la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul în dificultate din Târgu-Cărbuneşti. „Vreau să pot face fericiţi câţiva copii din judeţul nostru. M-am gândit să merg în fiecare dintre aceste două locaţii şi să le împodobesc câte un brad, iar sub el să le pun mici cadouri”, a menţionat Florin.
Legătura dintre sport şi vin?!
Una dintre multele pasiuni ale lui Florin Rotaru este şi mersul pe bicicletă, în vara anului trecut, singuratateacesta parcurgând mai mult de 1.000 de km în modul acesta. „Am făcut asta şi pentru distracţie, şi pentru plimbare, şi pentru sănătate, dar şi pentru că puteam opri unde doream şi fotografiam tot ce mă impresiona”, ne-a explicat acesta.
De altfel, în perioada 2000-2008, Florin a fost membru al Clubului Sportiv Şcolar Târgu-Jiu, la secţia de baschet, sport care i-a adus şi câteva performanţe. „Am o diplomă de locul I obţinută la un campionat internaţional din Franţa, precum şi multe altele obţinute la competiţiile desfăşurate la nivel naţional şi judeţean, alături de echipa în care am activat”, a menţionat tânărul. Totodată, ţările prin care a „colindat” atunci când pleca la o competiţie de baschet, Florin Rotaru nu uita să aducă ceva de acolo: câte o sticlă veritabilă de vin. Şi asta doar pentru a-şi înmulţi colecţia. „Am 10 sticle mari de vin şi alte 20 micuţe, una dintre ele fiind din Franţa, din recolta din 2003, şi altele din Grecia şi Serbia”.
Vrea o carieră jurnalistică
Chiar dacă are atât de multe pasiuni şi studiază în prezent la o specialitate din domeniul economic, Florin Rotaru vrea, ca după terminarea studiilor liceale, să urmeze cursurile Facultăţii de Jurnalism, din cadrul Universităţii de Vest Timişoara. „Am jonglat puţin cu radio-ul şi asta doar că mă lua un prieten în studioul unde el lucra. Ştiu sigur că la firea pe care o am, sunt super-activ şi nu-mi place să stau deloc, nu m-aş vedea lucrând într-un alt domeniu decât în cel jurnalistic”, a încheiat tânărul.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here