Fără secrete, dincolo de scena politică – Ciprian Florescu ne povesteşte…

462
4Ciprian Florescu este purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, dar până să ajungă omul care se ocupă de imaginea partidului a încercat să realizeze o carieră în alte domenii, total diferite de cel politic.

Copilăria şi-a petrecut-o la Târgu-Jiu şi îşi aminteşte cu drag de acea perioadă a vieţii sale, când făcea pozne pe care mulţi copii le fac, dar totodată avea şi activităţi foarte serioase, în cazul său, antrenamente de fotbal sau cântatul la chitară, el făcând parte din grupul instrumental de folk Azur.
Cum a scăpat de o chelfăneală zdravănă
5Ciprian îşi aduce-aminte cu nostalgie de năzbâtiile pe care le-a făcut când era doar un puşti. Cea mai mare năzdrăvănie făcută în copilăria sa a fost atunci când a mers la furat de mere dublu-roşu, care şi acum sunt preferatele lui. „Într-o zi mi-a venit ideea să fur mere dublu-roşu dintr-un măr aflat în spatele sediului BNR din Târgu-Jiu. A apărut paznicul instituţiei şi m-am grăbit să scap de prezenţa acestuia şi am sărit din măr, accidentându-mă la ochi. Am căzut cu faţa direct într-o ţeavă cu sârme de rufe. Nu m-a speriat atât de mult lovitura în sine (deşi m-am umplut de sânge), cât gândul că mama o să mă certe şi o să mă pedepsească, aşa cum obişnuia s-o facă. Însă ea s-a îngrijorat văzându-mă rănit, mi-a acordat primul ajutor şi m-a dus la medic”, îşi aminteşte Ciprian Florescu.
Cum a apărut prima dată la televizor
2După orele de curs, juca fotbal mai tot timpul, iubind cu ardoare şi acum, când are 35 de ani acest sport, iar cursurile de chitară erau momente de relaxare. Era membru al grupului Azur şi era tare mândru de prestaţiile lui muzicale. Datorită cântatului la chitară a apărut prima dată la televizor. Pe la vârsta de 10-12 ani, nu-şi mai aminteşte exact , pentru că „ Eheee, e mult de atunci…”. S-au făcut câteva filmări pe Valea Sohodolului unde grupul de chitarişti Azur a avut o zi plină de aventuri. Când îşi aminteşte, mai ales în pragul sărbătorilor de iarnă, mai ia chitara în mână şi cântă.
Liceul militar, ambiţie de adolescent
Puţină lume poate ştie că purtătorul de cuvânt al PSD Gorj a făcut Liceul Militar din Alba-Iulia, pentru care a renunţat la orice altă unitate de învăţământ liceal din Gorj. Deşi a întâmpinat destul de multe obstacole la acea vreme, dorinţa de a-l urma pe tatăl său în carieră a fost foarte puternică pentru adolescentul de atunci. Ambiţios, dar şi cu puţin noroc, a reuşit. Au urmau anii de liceu, cu multe întâmplări şi picanterii. „Mi-a plăcut de mic haina militară. Când rămâneam singur acasă, mă îmbrăcam cu hainele militare ale tatălui meu, îmi puneam cascheta pe cap, care vă imaginaţi că era foarte mare pentru mine şi aşteptam în faţa televizorului să înceapă emisiunea de atunci Pro Patria. Salutam şi băteam pasul de defilare când se difuzau parade militare. Eram deosebit de mândru şi încântat. Nu-mi doream altceva în viaţă decât să devin ofiţer. După ce am terminat şcoala generală nu am vrut să aud de altceva decât de liceul militar”.
Din armată în presă
1Toată viaţa mi-am dorit să-l intervievez pe comandantul Dobre!
După liceu a urmat facultatea. În cazul lui Ciprian Florescu Institutul Militar din Braşov. Nu a absolvit decât primul an pentru că în tânărul Florescu se înfiripa o nouă pasiune profesională, meseria de reporter sportiv.
Dintre armată şi sport a ales pe cel din urmă. De ce? Fotbalul a fost şi rămâne, o mare iubire a sa, după cum ne spunea Ciprian. El a decis să renunţe la cariera militară atunci când nu a fost lăsat să vină la Târgu-Jiu pentru a merge la nunta celui mai bun şi vechi prieten al său, Biţu.
„ Am ieşit la raport inclusiv la comandantul unităţii ca să mă lase să plec în permisie. Toţi superiorii mei nu mi-au dat voie. Comandantului i-am spus că dacă nu mă lasă să mă duc la nuntă la Biţu eu renunţ la Institutul Militar. Bineînţeles că, iniţial, nu m-a crezut. Mi-a dat permisie, am venit la Târgu-Jiu şi când m-am întors la Braşov am făcut actele pentru a pleca din armată. Îmi amintesc că a venit la mine comandantul Dobre, şeful institutului, şi m-a întrebat ce o să fac eu în civilie. I-am răspuns : presă. Mă fac reporter sportiv. Ştii ce mi-a zis? „Băăă, să vii să-mi iei şi mie un interviu!”. Şi uite că nu mai sunt om de presă şi nu am ajuns să fac acest lucru. Toată viaţa am visat să fac un interviu cu comandantul Dobre”.
Primele tangenţe cu politica
3Astfel, după ce a părăsit Institutul Militar de Ofiţeri, Rachete şi Artilerie Antiaeriană din Braşov, Ciprian s-a întors la Târgu-Jiu, cu intenţia clară de a se face reporter. „Era un singur ziar aici pe vremea aceea: GORJEANUL. Am mers la redacţie şi am întrebat dacă au nevoie de un reporter sportiv. M-au dat pe mâna lui Cornel Boca, iar el m-a convins să mă orientez spre altceva. Aşa am ajuns la Radio Târgu-Jiu, am dat concurs, dar nu m-au primit. În schimb, am intrat la Tv Târgu-Jiu, cum se numea televiziune locală în acea vreme. Timp de 10 ani am făcut presă. Într-o zi mi s-a propus postul de redactor-şef al studioului, care era şi mai bine plătit, dar pentru care trebuia să accept o condiţie: să realizez o emisiune politică. Am acceptat deşi nu mă interesase deloc şi habar nu aveam ce este aia politică. Ulterior am început să îndrăgesc acest domeniu: politica!”, mărturiseşte Ciprian Florescu. Şi a îndrăgit-o atât de mult politica, încât a urmat şi cursurile Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca. În februarie 2005 şi-a depus adeziune la PSD Gorj şi din acea zi face politică. Ciprian ne-a mai mărturisit că: „În perioada 2005-2006 nu am prea activat politic, dar în 2006 m-am angajat la sediul partidului ca şi consilier şi, în scurt timp, am ajuns consilier judeţean.”
Actualmente, este un personaj politic foarte îndrăgit, iar drumul său în acest domeniu este încă unul de început…
Ciprian Florescu regretă că nu are mai mult timp liber pentru familie
Programul zilnic al purtătorului de cuvânt al PSD Gorj este unul foarte încărcat, după cum chiar el ne-a precizat. Astfel că nu mai are foarte mult timp pe care să-l dedice persoanelor dragi şi activităţilor extra-profesionale care-i plac.
Familist convins, tată şi soţ model, Ciprian are un singur regret: „Nu am suficient timp liber pentru a mă ocupa aşa cum trebuie de familie! Sunt norocos că am o soţie înţelegătoare, însă mai puţin mă înţelege fetiţa mea, Dalia-Maria, în vârstă de 5 ani, care ar vrea să stea mereu în braţele lui tati. Mi-ar plăcea să petrec mai mult timp cu familia.”
Minodora SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here