Un tânăr din Alimpești va trebui să stea vreo câteva luni în spatele gratiilor pentru un scandal făcut în urmă cu doi ani, inițial el primind o amendă din partea judecătorilor care au dat o sentință pentru toți inculpații trimiși în judecată de către procurori. Cristian Tetea a primit o amendă penală de 6570 de lei, cuantumul unei zile de amendă fiind de 30 de lei. El primise inițial o condamnare de 6600 de lei, dar o zi i-a fost scăzută pentru că a fost reținut pentru 24 de ore. În decizia magistraților este menționat în mod expres că instanța “Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. 1 şi 3 Cod penal care prevăd că, dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare şi, în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare”.
Tetea a ajuns anul acesta la scadență, iar Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Novaci a cerut transformarea amenzii în pușcărie, lucru care s-a și întâmplat, acum verdictul rămânând definitiv. “Dispune înlocuirea amenzii penale în cuantum total de 6570 lei, echivalentul a 219 zile-amendă, la plata căreia a fost obligat persoana condamnată TETEA CRISTIAN(…) prin Sentinţa penală nr. 311 din data de 24 noiembrie 2015 a Judecătoriei Novaci, definitivă la data de 15.12.2015, prin neapelare, cu pedeapsa închisorii de 7 luni şi 9 zile, unei zile-amendă corespunzându-i o zi de închisoare”, au decis în vară judecătorii din Novaci. Scandalagiul a contestat verdictul, dar degeaba pentru că Tribunalul Gorj a confirmat sentința respectivă și, ca urmare, viitorul lui Tetea pentru următoarele luni este în spatele gratiilor.
Gelu Ionescu