Exploatarea grafitului de la Baia de Fier, blocată de politicieni. Parlamentar: Proiectul a fost spulberat de Virgil Popescu

780

* Ce legătură ar avea, în opinia lui Radu Miruță, fostul șef al CJ Neamț, condamnat definitiv la șase ani și opt luni închisoare cu executare, pentru două infracțiuni de trafic de influență, și care a fugit în Italia

Singura mină de grafit din România, de la Baia de Fier se anunța, în 2022, că se va redeschide, având în vedere că revizuirea politicii îndustriale a UE făcută de Comisia Europeană a indicat grafitul printre cele 137 de materii prime critice de care Uniunea este dependentă în raport cu mobilitatea și decarbonizarea.
Numai că de doi ani, acest proiect este blocat de politicienii zilei. Răsfoind presa de acum doi ani, aflăm că perimetrele miniere cu rezervă omologată de la Catalinu și Ungurelașu, Baia de Fier – județul Gorj se aflau pe o listă de închideri defintive aprobată în 2006-2007, iar Ministerul Economiei a propus în 2022, scoaterea lor din această categorie.

Grafitul poate deveni un mineral strategic pentru România, datorită asocierii cu tehnologia înaltă, fiind materie primă pentru grafen, care este folosit în noua industrie energetică, industria aerospațială, circuite integrate, panouri solare. De asemenea, România va avea nevoie de valorificarea mai multor materii prime critice pentru fabricarea printre altele a bateriilor și motoarelor electrice.

Proiectul de redeschidere a minei de grafit de la Baia de Fier aparține liderului USR Gorj, Radu Miruță. Numai că, acesta n-a mai ajuns să fie pus în practică, după ce Virgil Popescu, cel care a închis capacitățile de energie pe cărbune din Gorj, supranumit ”groparul CEO”, dar și din cauza intereselor uriașe pe care le aveau, la acea vreme, fostul șef al CJ Neamț, fugit în Italia, Ionel Arsene. Parlamentarul Radu Miruță a explicat în ce stadiu a ajuns acest proiect, de fapt, cum a fost blocat și cum, nici în prezent, cei care conduc județul, dar și Guvernul, l-au dat uitării, deși disponibilizările din minerit și energie bat la ușă. Exploatarea grafitului de la Baia de Fier ar aduce sute de locuri de muncă în județ, dacă această ar fi deblocată. ,,În urmă cu doi s-a făcut licitație, s-a terminat contestația licitației, și s-a stabilit licitația pentru un studiu care să ne spună cât valorează grafitul, cum se poate exploata, cât de mult este, ce puritate are, să știm toate carcteristicile acestui produs înainte ca statul român să-l valorifice. Când ministrul Năsui a plecat din Guvern, în prima zi, a venit interimarul Virgil Popescu la Ministerul Economiei, iar primul act semnat de acesta a fost anularea acestui studiu. Ceea ce s-a aflat ulterior, în momentul arestării lui Arsene, președintele CJ Neamț, a fost, cu această ocazie, faptul că un apropiat al lui Ionel Arsene, împreună cu un fiu al consului României în Austrația au înființat o firmă cu sediul la Londra care avea obiect unic de activitate exploatarea grafitului. În paralel, PSD își pusese șeful la Agenția Naționale pentru Resurse Minerale România tot pe filiera Arsene… Acești oameni aveau, cel mai probabil, nu am vreo dovadă, scopul de a nu exista un document să certifice oficial valoarea reală a grafitului pentru etapa în care ei vopiau să vină să facă acest lucru, să spună că nu valorează nimic, că e o clădire dărăpănată, că este o galerie părăsită, astfel încât, prețul pe care ar fi trebuit să-l plătească este unul foarte mic. Eu cred, eu sunt un om care crede că România trebuie să-și păstreze din aceste valori … ”, a spus Radu Miruță, la Sud FM.

Grafitul de la Baia de Fier, 98% puritate. ,,Exploatarea nu trebuie dată pe nimic!”
Parlamentarul mai precizează: ,,Acum 10 ani, 12 ani, s-a luat premiul Nobel, în fizică, pentru descoperirea grafenului. Acest grafen este noul aur al acestui secol, are niște caracteristici pe care nu le îndeplinește niciun alt material și caracteristici care în momentul de față limitează absolute toate industria din domeniu, și anume, este cel mai bun material conductor de electricitate, ceea ce este o problemă foarte mare în industria de microprocesoare, în industria de electronică.
Grafenul este mai dur decât diamantul, este cel mai dur material, iar din el se pot face, cu 30% mai eficiente panourile fotovoltaice și poate crește autonomia tuturor vehiculelor electrice. Toate aceste lucruri sunt de generație modernă și industria asta de miliarde și miliarde de euro are o singură limită, aceea de insuficientă materie primă, grafit, din care să se obțină grafenul. În România, norocul nostru este că singurul loc în care există grafit este la Baia de Fier și nu va trebui să facem concurență pentru exploatarea economică a acestui material cu alt județ din țară. În lume, există foarte puține țări care au grafit și dintre acestea aproape niciuna nu deține grafit de puritatea în proporție de 98%, a celui de la noi. Când s-a închis exploatarea de la Baia de Fier se extrăgeau 40.000 de tone de grafit anual, în condițiile în care Norvecia are doar 10.000 pe an. Deci, România, la Baia de Fier, poate exploata de patru ori mai mult, decât Norvegia, cu cea mai mare exploatare din Uniunea Europeană. Pe mine mă interesează ca în județul Gorj să fructificăm această valoare extraordinar de mare, să nu o dăm pe nimic. Ministerul Economiei trebuie să deblocheze ce a rămas blocat. România trebuie să scoată un document, în primă fază, care să clasifice care este valoarea și detaliile de exploatare, după care, în mod natural să scoată la licitație exploatarea de la Baia de Fier. Firesc, va avea posibilitatea să pună niște condiții”, a mai spus parlamentarul.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here