-V.G. Domnule ministru ANDREI MARGA, pentru că sunt multe şi deosebit de complexe temele pe care le putem aborda, am ajuns, iată, la ultimul episod privitor la relaţia dintre Religie şi Sfânta Scriptură, aşa că în dialogul nostru de astăzi, vom aborda unele aspecte ale relaţiei dintre Dumnezeu şi poporul ales, tocmai pentru a contura tabloul unei noi constelaţii culturale pe care o impun vremurile moderne, pe fondul unei complexe constelaţii religioase, pentru ca oamenii să înţeleagă mai bine importanţa deosebită a Ierusalimului pământesc şi a contextului geo-politic prin care se defineşte cea mai sensibilă zonă a lumii!
– A.M. Domnule profesor Vasile Gogonea, consider că nu se mai poate contribui la elaborarea Bibliei, care s-a încheiat demult, dar se poate înțelege până la capăt istoria! De aceea: «Biserica, în calitate de comunitate religioasă desprinsă din iudaism, se poate înțelege pe sine numai dacă se raportează la tradițiile evreiești, din Biblie și din afara acesteia, și caută, astfel, să formuleze și să trăiască credința creștină», aşa cum spune Peter Wagner în lucrarea: «Warum sollen sich Christen mit dem Judentum beschäftigen?» (în op. cit., p. 94). Nicăieri, în Noul Testament, nu s-a scris că Biserica va lua locul Israelului și nu există nici o probă că «alianţa» («berit») dintre Dumnezeu și poporul evreu ar fi fost vreodată ruptă (Rolf Rendtorff, «Hat das neue Bund den alten ersetzt?», în op.cit., p. 101). Nu altcineva decât Sf. Evanghelist Ioan scria că «mântuirea vine de la evrei!» (Evanghelia după Ioan, 4, 22) şi abia fructificând relația sa singulară cu rădăcinile evreiești, creștinismul își poate valorifica potențialul de umanizare a vieții oamenilor!
,,Democrația redusă la o simplă tehnică de alegere periodică a reprezentanților, nu mai poate motiva suficient de mulți oameni”!
-V.G. Totuşi, în condiţiile neoliberalismului de astăzi, când se vorbeşte foarte mult despre democraţie, se pune problema că într-o lume tensionată de conflicte militare, se pare că democraţia motivează mai puţini oameni, cei mai mulţi oameni fiind motivaţi de ceea ce înseamnă credinţa religioasă!
– A.M. Așa stau lucrurile! Desigur, dacă aruncăm o privire în democrațiile actuale, putem spune că procedurile contează mai mult decât substanță! Numai că, rămânându-se la proceduri, democrația riscă să nu facă diferența de autoritarism și să se erodeze. Eu cred că John Dewey («The Ethic of democracy», 1898) avea dreptate: democrația redusă la o simplă tehnică de alegere periodică a reprezentanților, nu mai poate motiva suficient de mulți oameni, încât doar «democrația ca formă de viață» («form of life»), însuflețită de o etică din izvoare religioase, poate fi salvarea!
– V.G. Ar putea religia să elucideze o eventuală relaţie dintre politică şi morală?
– A.M. Domnule profesor, politica fără etică eșuează, mai devreme sau mai târziu, iar democrația fără democrați însuflețiți de valori derivate din grija și iubirea aproapelui se anulează singură! Suntem, dacă suntem oameni, ființe care au nevoie de hrană, dar și de un respect al persoanei fiecăruia din partea celorlalți și a instituțiilor statului!
– V.G. Vă propun să oferiţi o viziune asupra relaţiei dintre ştiinţă şi religie!
– A.M. Cred că matematicile și fizica actuale permit trecerea la un nou model al relației dintre știință și religie. În matematici, nu mai este în joc probarea ideii, care face carieră de la Cusanus, trecând prin Kepler, Galilei, la Cantor și Max Planck, după care formele matematice ar fi dovada unei origini divine!
– V.G. Cred că e greu de vorbit despre un consens în această problemă!
– A.M. Spre exemplu, un jurist care a condus Curtea Constituțională a Germaniei, Ernst Wolfgang Böckenförde, a reconstituit geneza statelor moderne în Europa, în secolele 13 – 18, nu doar ca proces «istoric-constituţional», ci şi sub aspectul «spiritual-religios», al dezlegării de legitimarea prin apel la transcendenţă. El îşi asumă faptul că statul bazat pe libertăţi individuale are mereu nevoie de «o forţă de legătură» pe care a asigurat-o de la început religia, dar înaintarea «secularizării» a schimbat situaţia. Ulterior, naţiunea energizată de «tradiţia moralei creştine» a asigurat legătura, în forma «statului naţional», dar, între timp, această legătură s-a erodat sub presiunea «individualismului drepturilor omului» şi s-a apelat, mai ales după cel de-al doilea război mondial, la refacerea legăturii prin adeziunea la «valori», însă, subiectivismul şi pozitivismul înţelegerii acestora sunt precare! Aşadar, se pune întrebarea: care vor putea fi «forţele de legătură»?
– V.G. Tocmai aceasta mi se pare problema privitoare la relaţia dintre «forţele legăturii» şi «forţele disocicerii», într-o lume bazată pe contraste!
– A.M. Unii autori consideră că această «forţă de legătură» nu trebuie căutată în afara «statului bazat pe libertăţi individuale» şi nu se va putea impune prin «coerciţii ale legislaţiei şi porunci autoritare», pentru că recursul la «ideologii ale statului», precum «reafirmarea tradiţiei polisului aristotelic» sau invocarea de sisteme de valori obiective, nu dă rezultate! Statul poate căuta să se sustragă nevoii de a găsi «forţe de legătură», stimulând «aşteptările de viaţă eudemonice (legate de fericire n.n.) ale cetăţenilor», dar sustragerea nu poate dura. E clar că «statul liber, secularizat, trăiește din premise pe care el însuși nu le poate garanta», pentru că ele sunt chemate să vină din altă parte! Rezolvarea sună cam în felul următor: «Ar fi, astfel, de întrebat din nou – împreună cu Hegel – dacă nu cumva şi statul lumesc secularizat trebuie să trăiască din acele imbolduri lăuntrice şi forţe de legătură pe care credinţa religioasă le mijloceşte cetăţenilor săi», pentru că în mod evident, intră în considerare «credinţa religioasă» ca orizont al dezlegării răspunsurilor la întrebările sale!
,,Nu putem asigura repere în lume și nu putem alimenta cu motivații acțiunile umane fără religie”!
– V.G. Dar, cele mai multe reacţii ale oamenilor sunt motivate de viziuni izvorâte din idei religioase, aşa că soluţiile apar intempestiv!
– A.M. Nici la crize, pe măsură ce urcăm la crize ale valorilor – care condiționează, până la urmă multe alte crize – nu sunt soluții fără comportamente motivate de viziuni! La limita profunzimii de trăiri religioase, fie și atunci când omul se consideră nereligios! Crize precum «criza resurselor culturale», «criza capacității de a se asuma pe sine», «criza juridică», «criza încrederii în viitor», «criza accesului la bunurile vieții», «criza identității personale», «criza recunoașterii personale», «criza autonomiei individuale» sau «criza intimității», care induc sau măcar alimentează alte crize, reclamă luarea în considerare a teologiei și, în înțelesul cuprinzător, a religiei!
– V.G. Foarte interesantă perspectiva de abordare a relaţiei dintre Religie şi Biblie, dar, cum apar în acest caz progresele şi pretinsele avantaje ale modernităţii?
– A.M. Nu putem avea beneficiile modernității: bunăstarea, confortul, democrația, cunoașterea, fără știință. Nu putem avea perspectiva critică asupra realităților, fără filosofie. Nici știința nu este întreprindere de succes, fără a folosi filosofia, iar, înțelegerea lumii rămâne o contribuție specific filosofică! Nu putem asigura repere în lume și nu putem alimenta cu motivații acțiunile umane fără religie! Întemeierea ierarhiei de valori indispensabilă vieții demne de om este în fond, opera religiei!
– V.G. Ca să concluzionăm, domnule ministru, conţinutul Bibliei ne oferă perspectiva unei relaţii intrinseci între teologie, ştiinţă şi filosofie?
– A.M. Putem vorbi despre o «constelație culturală» a conlucării dintre științe, filosofie şi teologie, pentru a rezolva problemele umanității, pentru că nu există soluție, astăzi, în afara acestei conclucări! Iată, religia crește în importanță pe terenul vieții și în sfera culturii, ca efect al noilor desfășurări de pe scena istoriei și de pe scena științelor și a filosofiei, iar, odată cu aceasta, tema Dumnezeului biblic a revenit în centrul filosofării. Chiar esteticieni și filosofi de prestigiu au arătat cât de dependente sunt soluțiile la crizele și dificultățile lumii de astăzi, de religie și de asumarea existenței lui Dumnezeu din tradiția biblică, în conjuncție cu științele și cu filosofia!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
