DSP Gorj avertizează cetăţenii să-şi ia măsuri de protecţie împotriva caniculei

352

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj transmite populaţiei o serie de recomandări pentru prevenirea incidentelor în timpul perioadelor de temperaturi extreme. Reprezentanţii DSP amintesc că cei mei expuşi pericolelor sunt copiii şi persoanele vârstnice.

În perioada caniculară, specialiştii în sănătate publică transmit populaţiei următoarele recomandări: evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 -18; dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală; ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius; dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2 – 3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine); purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise; pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă; beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

Atenţie la alimentaţie!
Nu trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Se recomandă evitarea băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice; consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă; o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.
Cum putem să limităm creşterea temperaturii în locuinţe?
Pentru a evita creşterea temperaturii în locuinţe, trebuie să închidem ferestrele expuse la soare şi să tragem jaluzelele şi/sau draperiile. „Ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă. Deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă. Stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii artificiale. Închideţi orice aparat electrocasnic de care nu aveţi nevoie”, menţionează Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.

Recomandări pentru prevenirea apariţiei de îmbolnăviri în rândul copiilor
Pentru sugari si copiii mici este necesară realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de căldură, umiditate excesiva şi curenţi de aer; sistemul de alimentaţie avut până în acel moment nu trebuie modificat prin introducerea de alimente noi în această perioadă; se va realiza hidratarea corespunzătoare, iar pentru sugari mama va alăpta ori de câte ori sugarul solicită; copilul va fi îmbrăcat lejer, cu hăinuţe din materiale textile vegetale comode; nu va fi scos din casă decât în afara perioadelor caniculare din zi, şi obligatoriu cu căciuliţă pe cap; copiii vor primi apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai foarte slab îndulcit, fructele proaspete şi foarte bine spălate.
De asemenea, mamele care alăptează trebuie să se hidrateze corespunzător cu apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaus de conservanţi. Se va evita în acelaşi timp consumul de cafea sau alcool şi vor avea grija să menţină o igienă riguroasă a sânului şi evident igiena generală. La cel mai mic semn de suferinţă al copilului sau mamei, aceştia se vor prezenta la medicul de familie care va decide conduita terapeutică. Copiilor preşcolari li se vor face duşuri cu apă la temperatura camerei. Pentru copiii aflaţi în tabere se vor asigura condiţii corespunzătoare de cazare, alimentele trebuie să respecte riguros normele de igienă şi să fie proaspete. Se va avea grija de hidratarea corespunzătoare a copiilor; ei vor fi supravegheaţi, iar locul de joacă va fi amplasat la umbră, în afara orelor de caniculă având capul protejat de pălăriuţe. Scăldatul, acolo unde e cazul, va fi făcut sub absolută supraveghere a însoţitorului.

Recomandări pentru persoanele vârstnice şi cu afecţiuni cronice
Pentru persoanele vârstnice se va urmări crearea unui ambient care sa nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului. Hidratare corespunzătoare cu apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaus de conservanţi; alimentaţia va fi predominat din legume şi fructe proaspete; se vor consuma numai alimente proaspete din magazinele care dispun de instalaţii frigorifice funcţionale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor uşor perisabile. Este interzis consumul de alcool şi cafea în timpul caniculei. Se va evita circulaţia în perioadele de vârf ale caniculei, sau dacă este absolut necesar se va folosi îmbrăcăminte uşoară din materiale vegetale precum şi pălăriuţa de protecţie pe cap.
Persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în aceste perioade, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune sa consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente, menţinerea cu rigurozitate a igienei personale, efectuarea a câte 3 –4 duşuri pe zi.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here