Directorul APIA Gorj a făcut dansuri în perioada studenţiei

529

ctin negreaDirector din luna aprilie a acestui an a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj, Constantin Negrea îşi aminteşte, zâmbind, de perioada studenţiei, când trebuia să facă practică pe teren, pentru a înţelege mai bine viitoarea meserie pe care avea s-o practice în domeniul agricol. Constantin Negrea a absolvit Facultatea de Horticultură din Craiova în 1984 şi, din 2007, este doctor în Ştiinţe Agricole. Dar, pentru a ajunge la acest stadiu, el este sigur că numai practica din timpul anilor de studenţie de la Craiova, l-a făcut să înţeleagă toate ascunzişurile acestui domeniu. „Anii de studenţie au reprezentat cea mai plăcută perioadă a tinereţii mele.

Stăteam la cămin, aveam mulţi prieteni cu care ieşeam în oraş la distracţie, iar în momentele grele ne sprijineam unul pe celălalt de fiecare dată”, ne-a mărturisit directorul APIA Gorj.

Viaţa de student era animată de serbările din facultate, căci, făcând parte din echipa de dansuri populare a Universităţii din Craiova, acesta era nevoit să-şi etaleze talentele. De asemenea, munca practică pe teren, din domeniul horticulturii, nu era deloc uşoară, dar era o bună „învăţătură”. „Cu acest prilej ne însuşeam cunoştinţe care ne-au trebuit mai târziu. Deşi era greu, căci petreceam ore întregi pe câmpuri, parcă munca devenea mai uşoară fiind mai mulţi colegi cu mine”, a completat acesta.
Pasiuni păstrate în timp
Pentru că acea perioadă a fost importantă pentru ei, Constantin Negrea a păstrat relaţiile cu o bună parte din colegii săi. „Cu mulţi dintre ei am rămas prieteni, dar de fiecare dată m-am revăzut cu toţii la întâlnirile organizate de 10 şi 20 de ani de la terminarea studiilor”.
Pasiunile pe care le avea în timpul studenţiei s-au păstrat şi acum pentru directorul APIA Gorj. De exemplu, dacă atunci mergea la teatru cu colegii, acum familia este cea care îl însoţeşte la o piesă nouă jucată pe scena Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”.
De asemenea, în fiecare weekend, când este vreme frumoasă, Negrea îşi ia prietenii şi merg la o partidă de fotbal, sau ies în oraş la o terasă. „În mare parte, în timpul liber care îmi rămâne din săptămână, mai şi învăţ. Vreau să acumulez din ce în ce mai multe cunoştinţe în domeniul agricol”, a încheiat Constantin Negrea.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here