Diplomă internaţională de excelenţă pentru Ion Drăgan

290

Interpretul gorjean de muzică populară Ion Drăgan a obţinut la finele lunii trecute o diplomă de excelenţă în cadrul Caravanei Internaţionale de Folclor organizată de Asociaţia Internaţională de Folclor în perioada 20 – 30 iunie a.c. Acesta alături de colegi interpreţi din alte state au susţinut recitaluri în mai multe ţări europene precum Portugalia, Franţa, Spania şi Italia, Drăgan reprezentând cu cinste judeţul nostru şi muzica populară românească.
„Pentru mine a fost o bucurie să particip la Caravana Folclorică unde am văzut atâtea lucruri frumoase. Mi-am făcut şi prieteni; din România am fost eu şi o fată de la Bistriţa Năsăud care a câştigat Trofeul Pană de păun. A fost o bucurie că am întâlnit interpreţi din Turcia, Belarus, Spania, Italia, Serbia, am cunoscut astfel muzica internaţională folclorică. Prin mine şi colega de la Bistriţa Năsăud, România a fost prezentată, iar eu şi cu colegul interpret din Croaţia am primit diplome de excelenţă”, a declarat interpretul Ion Drăgan.
Ansamblul Folcloric ”Maria Lătăreţu” al Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu este membru încă de câţiva ani în cadrul Asociaţiei Internaţionale de Folclor.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here