Diana Darab, interpretă pentru două zone vecine

214

diana darabAre 17 ani, s-a născut la Cloşani, a făcut studii muzicale în Târgu Jiu, şi, totuşi, cântă muzică populară mehedinţeană. Ea este Diana Darab, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Spiru Haret”, din municipiul Târgu Jiu, la specializarea filologie.
Diana Darab este caracterizată de profesoara sa de canto popular, Emilia Dragotoiu-Nanu, ca având “un impact bun asupra publicului”. La cei 17 ani, adolescenta a câştigat câteva premii importante, repertoriul ei fiind deosebit de apreciat. Aceasta a absolvit Şcoala Populară de Artă în urmă cu doi ani, dar a continuat să se pregătească în aceeaşi instituţie. Repertoriul Dianei se bazează pe cântece preluate de la interpretele din zona mehedinţeană, precum Angelica Stoican, Mariana Drăguţ şi Domnica Trop.

Deoarece locuieşte la căminul liceului a cărui elevă este, Diana Darab merge în fiecare weekend acasă la părinţii ei, acolo unde este lumea care a împins-ă spre o carieră muzicală. “Ea are un dialect accentuat, pe care trebuie să-l stăpânească şi să-l pună în evidenţă atunci când interpretează fiecare piesă”, ne-a declarat Emilia Dragotoiu-Nanu.
Un copil sensibil, dar puternic
La 17 ani, adolescenta are o privire cruntă, serioasă, dar persoanele care îi sunt apropiate şi o cunosc, ştiu că sub această mască se ascunde “un copil sensibil şi timid”, aşa cum profesoara ei o defineşte.
În 2008, în Caraş-Severin, Diana a participat la un festival de folclor, unde a obţinut premiul al III-lea. Acesta i-a fost decernat pentru posibilităţile ei interpretative, juriul apreciindu-i repertoriul şi talentul nativ. De asemenea, în acest an, la un alt festval de la Moreni, Dâmboviţa, gorjeanca a ocupat poziţia a II-a.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here