DGASPC Gorj organizează concurs pentru încă 14 posturi vacante

492

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj organizează, în data de 27 ianuarie, concurs pentru ocuparea mai multor posturi vacante. Cea mai mare concurenţă este pe un post de îngrijitor la CSCCD Târgu-Jiu, unde au fost depuse 16 dosare. De asemenea, pe un post de inspector la Achiziţii Publice şi Contractare Servicii Sociale s-au înscris 11 persoane. La polul opus se situează postul de inspector specialitate – contabil la CSCCD Novaci, unde nu s-a înscris nimeni.

Seria concursurilor de angajare organizate de DGASPC Gorj continuă în această săptămână. Astfel, potrivit conducerii instituţiei, marţi, 27 ianuarie, sunt aşteptaţi la proba scrisă 62 de candidaţi. „Avem un post de inspector specialitate gradul I A – contabil – la CSCCD Novaci, unde nu s-a înscris nimeni, fiind şi pe perioadă determinată. Sunt 11 dosare depuse pentru un post de inspector specialitate gradul IA, la Biroul de Achiziţii publice şi contractare servicii sociale; 6 candidaţi pentru postul de consilier juridic la Compartimentul Contencios, iniţial fiind depuse 7 dosare, însă unul a fost respins la selecţie din cauză că nu avea vechimea necesară. Pentru postul de muncitor calificat III – întreţinere CSCCD Târgu-Jiu sunt 2 candidaţi, pentru cel de muncitor calificat I – întreţinere CSCCD Târgu-Jiu – 4 candidaţi; un dosar depus pentru postul de muncitor calificat III – întreţinere CSAPR Târgu-Jiu; şase dosare pentru postul de muncitor calificat I întreţinere CIA Suseni. Şase candidaţi sunt şi pentru cele 3 posturi de îngrijitor la CIA Dobriţa , 9 pe două posturi de îngrijitor de la CIA Suseni, 16 pentru postul de îngrijitor la CSCCD Târgu-Jiu. De asemenea, mai avem un post de muncitor calificat I Agricultor în culturi vegetale şi crescător de animale la unitatea protejată Sfântul Constantin Târgu-Cărbuneşti, post pentru care s-au depus două dosare, însă doar unul a fost admis în urma selecţiei”, a explicat Dumitru Cotrună, director general al DGASPC Gorj.
Toţi aceşti candidaţi vor susţine proba scrisă marţi, începând cu ora 10:00. Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj  spune că şi de această dată se va da dovadă de transparenţă în organizarea concursului.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here