România nu se va făli niciodată cu pătimaşul şi ineptul marinar Traian Băsescu. Răul românilor vine de la acest personaj ridicol şi de la gaşca de obedienţi care-l înconjoară şi-i cântă ditirambi.
În jilţul de la Cotroceni este aciuat un rudimentar lipsit de sentimentul onoarei şi responsabilităţii pentru neam şi ţară. Acest gargaragiu primitiv prezidează România în silnicie şi injustiţie. „Pieritoare-i cârmuirea când sub dânsa ţara geme” (Al. Davila). Acest vaporean, dus cu pluta, nu este interesat de starea materială şi morală a românilor, el nu slujeşte binele acestora; se uită extravagant la suferinţele lor. Cârmuirea băsesciană nu are nimic comun cu binele poporului român, cu educaţia şi civilizaţia, cu dreptatea şi libertatea acestuia, cu integritatea fruntariilor României. Zeus-BĂSE evită, prin ignoranţa şi nemernicia lui, avertismentul lui C. A. Rosetti: „În popor, fraţilor! Acolo este mântuirea, puterea, onoarea şi gloria noastră”. Obsesia vaporeanului – izvorâtă din structura caracterului său despotic – este că în România există prea multă democraţie, că sunt prea multe dezbateri, că sunt prea mulţi cei care participă la elaborarea legilor şi la aplicarea lor, că ar trebui să existe un „şef” absolut, care să decidă rapid şi toată lumea să-l urmeze umil şi obedient, sprijinit de un partid atotputernic şi docil (faţă se şeful statului), care să ocupe toate posturile din administraţia publică şi justiţie. Acesta este tâlcul ambiţiei sale de a impune, printr-un referendum abil manipulat, castrarea puterii legislative, Parlamentul, prin reducerea lui la un rol decorativ, în genul fostei Mari Adunări Naţionale, şi a Justiţiei, prin creşterea numărului de reprezentanţi ai „societăţii civile” (inclusiv preşedintele) – adică a unor persoane „politice”, mascate ca „civile”. Acesta este tâlcul ambiţiei netrebnice de a reduce puterea Executivului, prin nominalizarea de către partidul/alianţa majoritară în Parlament a primului ministru doar după ce Dictatorul despot şi-a dat acordul. Acesta este tâlcul multor modificări care urmăresc creşterea puterii discreţionare a preşedintelui nesăbuit, prin preluarea unor atribuţii ale Legislativului şi Executivului. Graba lui Zeus-BĂSE de a prezenta noua Constituţie, aşa cum o vrea şi îi trebuie lui, nu are nici ea altă explicaţie decât teama că ar putea pierde la alegerile de anul viitor. Nu el direct, ci şleahta de oploşiţi frivoli şi partidul său, PDL – după care i s-ar clătina năsălia, conform actualei Constituţii. Ideea de a prezenta proiectul noii Constituţii la viitoarele alegeri locale este foarte transparentă şi cu multe dedesubturi tăinuite: în baza acesteia, s-ar modifica şi legea alegerilor parlamentare, astfel încât la momentul oportun să alegem 300 de parlamentari pentru un parlament cu o singură Cameră, dominată de obedientul PDL. Ar urma modificarea în serie, pe bandă rulantă a unui număr mare de legi, care îi provoacă convulsii vaporeanului şi nu sunt conforme noii Constituţii. De tot hazul este o prevedere pe care o explică hă-hă-ilă cu sârg şi amabilitate vicleană. Anume, el a renunţat prevederea conform căreia, dacă referendumul infirmă suspendarea preşedintelui de către Parlament, acesta să fie dizolvat. „Generozitatea” sa este tălmăcită chiar de ridicolul marinar: „Există riscul, ca în situaţia actuală, Curtea confirmă, „da”, preşedintele a încălcat grav Constituţia”, şi la referendum preşedintele să câştige. Şi atunci dizolvi Parlamentul, în condiţiile în care totuşi Parlamentul a avut dreptate”. Aţi înţeles?! Ceea ce nu hermeneutizează perfidul Zeus-Băse este de ce mai e nevoie de referendum, dacă mai importantă este Curtea Constituţională. De fapt, România are nevoie de mai multă democraţie parlamentară, pentru limitarea posibilităţii ca o persoană cu porniri dictatoriale şi tiranice (cazul Traian Băsescu) să aibă mijloacele prielnice pentru a-şi impune voinţa. Este nevoie de o autentică republică parlamentară, (nu sferto-prezidenţială, ca în actuala Constituţie), cu un preşedinte ales de Parlament. Este nevoie de un parlament bicameral, în care atribuţiile celor două camere să fie detaliat şi bine stipulate, dar care să nu se grăbească să dea legi în vechiul stil, al Marii Adunări Naţionale, care vota tot ce propunea N. Ceauşescu. Se impune, cu necesitate, o veritabilă independenţă a justiţiei, cu un CSM suveran, competent şi fără ingerinţe extraprofesionale, şi, mai degrabă, fără o Curte Constituţională în care prioritar să fie un confuz amestec de interese politice. Tranşant, Spiru Haret atenţiona: „Noţiunea de justiţie trebuie să fie considerată cea mai nobilă dintre scopurile pe care civilizaţia trebuie să le realizeze”. Constituţia pe care şi-o ticluieşte Zeus-BĂSE ţinteşte un surogat de democraţie, un erzaţ pe care despotul catadicseşte să-l pulverizeze în arealul românesc. Ingratul vaporean eludează imperativul ce obligă Constituţia să slujească statul cetăţenilor liberi şi egali, dreptatea şi moralitatea. Dubiosul Traian Băsescu visează Constituţia care să-i servească interesele lui malefice.
Prof. univ. dr. Grigore Drondoe
