Dan Diaconescu şi-a luat vilă de un milion de euro

529
dan diaconescuÎntr-o vreme când toată lumea sărăceşte, averea mogulului de la OTV sporeşte. Dan Diaconescu şi-ar fi achiziţionat, chiar la sfârşitul anului trecut, o vilă veche de peste 80 de ani, situată pe strada Paris, lângă Guvernul României, evaluată la aproximativ un milion de euro. În plină criză financiară, Dan Diaconescu a decis să investească o parte din averea impresionantă pe care o deţine, estimată anul trecut la 33.425.000 de euro, în case.

Conform site-ului e-multe.ro, acesta şi-a achiziţionat la sfârşitul anului trecut o vilă superbă, situată în buricul Capitalei, mai precis pe strada Paris, chiar lângă Guvernul României. Micul mogul de la OTV are la noua sa casă vecini celebri, precum Letiţia Dumitrescu, fosta soţie a fotbalistului Ilie Dumitrescu. Despre vila cu pricina, vecinii ştiu cu siguranţă că fostul proprietar a vândut-o acum doi ani, însă despre tranzacţia recentă nu ştiu mare lucru.
Vila despre care se spune că i-ar aparţine acum lui Diaconescu atrage atenţia prin arhitectura deosebită şi are o vechime de peste 80 de ani, ea fiind evaluată pe piaţă la peste jumătate de milion de euro. Diaconescu nu s-a mutat încă aici, însă unii vecini spun că l-au văzut în ultima vreme cam de două ori pe săptămână.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here