Cum au păşit în Noul An deputaţii gorjeni – Pesedistul Popeangă şi-a vizitat mama şi soacra

441
vasile popeangaDeputatul PSD de Gorj, Vasile Popeangă a avut numeroase motive de sărbătoare în acest sezon de iarnă. În primul rând, de Crăciun, acesta şi-a vizitat mama, la Leleşti, dar şi soacra, şi apoi s-a relaxat acasă cu familia şi prietenii, în jurul atracţiei principale, bradul.

„Era imposibil ca în acest an să nu împodobim un brăduţ, pentru că de peste 30 de ani de când m-am însurat, eu şi soţia am păstrat tradiţia”, ne-a declarat acesta. El a făcut şi mai multe cadouri celor dragi, dar a şi primit în prima zi a lui 2010, când şi-a sărbătorit onomastica.

Pesedistul a petrecut Revelionul alături de grupul de prieteni şi de soţie în staţiunea Moeciu, acolo unde aceştia s-au mai petrecut şi de Paşte. „Data trecută ne-au convenit condiţiile de acolo, iar împrejurimile erau minunate”, a completat Popeangă. Spre deosebire de anii trecuţi, deputatul şi soţia sa au preferat să rămână alături de tradiţiile gorjeneşti şi să petreacă aşa cum se cuvine. „Anii trecuţi am ales să mergem să petrecem atât Crăciunul, cât şi Revelionul în Italia, dar şi în Spania”.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here