Cu oiştea-n vitrina lui Sarcină!

351
În noaptea de sâmbătă, dacă ar fi să ne luăm după vigilentul consătean Puiu Drăguţu’, alias Puiu lu’ Tică Tanu ori Boierul boierilor, cum vreţi să-i ziceţi, la Supermarketul SUCCES, din Peştişani, s-a produs un jaf ! Şi culmea, îmi zicea Constantin Fuiorea, „poliţia dormea-n post!”

L-am întrebat pe un poliţist comunitar ce ştie şi dacă au prins făptaşii. Îmi zice: „Dar dumneavoastră cine sunteţi?” Apoi îmi spune că s-au făcut cercetări, s-au prelevat probe şi după toate astea încă nu au un făptuitor. Cum aşa ? Simplu. Pe geamul spart al vitrinei s-au găsit fire din păr de cal şi, pe cioburi, urme de lovitură a unui lemn dur!
După toate probabilităţile, în parcarea din faţa vitrinei firmei lui Sarcină putea fi trasă o căruţă cu cai, iar stăpânul să fi dat o fugă la Cafe-Bar-ul lui Ionel Purec spre a-şi uda gâtlejul cu o duşcă-două. Plictisiţii şi neadăpaţii cai puteau să fi intrat cu oiştea-n vitrina cu pricina. Spre această variantă merg şi talentaţii poliţişti anonimi din Peştişani.
Oare şi caii îl fură pe Sarcină, nu-i aşa? NU! La Peştişani, omul de afaceri a scăpat ieftin! De la SUCCES nu lipsea nimic!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here