Criminalul pentru care Țundrea a stat închis nevinovat, la Tribunalul Gorj: “Vă rog frumos să mă eliberați”

355

Gheorghe Avram, bărbatul din Pojogeni, considerat adevăratul criminal din cazul Țundrea, a ieșit, ieri, din Penitenciarul Târgu-Jiu, însă doar pentru a fi prezentat în fața magistraților de la Tribunalul Gorj. Acesta a formulat contestație împotriva deciziei Judecătoriei Târgu-Jiu, care i-a respins cererea de eliberare condiționată formulată de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Nici a doua instanță nu i-a dat însă vestea pe care o aștepta. “Respinge ca nefondată contestația formulată de către contestatorul condamnat. Definitivă”, au decis judecătorii, obligându-l să plătească și 150 de lei cheltuieli judiciare statului. Bărbatul a fost reprezentat de un avocat din oficiu, care a declarat că și clientul său a obținut șapte recompense în perioada petrecută în penitenciar. Și Avram le-a cerut magistraților să fie lăsat să meargă acasă. “Vă rog frumos să mă eliberați condiționat! Mama e paralizată la pat, am un băiat care mă așteaptă acasă. Am probleme familiale”, a spus bărbatul din Pojogeni. “Solicităm menținerea deciziei Judecătoriei Târgu-Jiu. Nu se poate reține că s-ar reintegra corespunzător în societate”, a fost reacția procurorilor.
Pentru a treia oară, în ultimii doi ani, instanța a respins acțiunea și a decis ca Gheorghe Avram să rămână după gratii. Următorul termen stabilit pentru reînnoirea cererii va fi la data de 11 ianuarie 2017. Bărbatul de 46 de ani, pentru care Marcel Țundrea a stat nevinovat 12 ani în închisoare, este considerat unul dintre cei cunoscuți criminali din istoria României. Deși a ajuns după gratii în 2011, pedeapsa de 25 de ani de închisoare stabilită la Curtea de Apel Craiova pentru crima din 1992 se apropie de final, întrucât, în trecut, a mai stat o perioadă lungă în pușcărie pentru un alt omor. “Scade perioada executată de la 18 august 1992 – 31 mai 1993, 31 ianuarie 1995 – 21 iulie 2009 şi de la 01 februarie 2011 la zi”, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție a României.
Gheorghe Avram se află în Penitenciarul Târgu-Jiu, întrucât mai are de executat mai puțin de cinci ani de închisoare, pentru fapta comisă în 1992, când Mioara Gherasie, o minoră de 13 ani a fost găsită moartă pe malul unui râu din localitate. Fetița avea capul spart cu o piatră. Ulterior, medicii au constatat că fusese violată. La scurt timp, considerat vinovat, arestat și condamnat la 25 de ani de închisoare a fost Marcel Țundrea. 12 ani mai târziu, în 2004, procurorul Emil Moța a redeschis dosarul şi a cerut efectuarea unui test ADN. În 2012, adevăratul criminal indicat de testele ştiințifice, Gheorghe Avram, a fost condamnat definitiv la 25 de ani de închisoare, pe 13 septembrie 2012, însă se afla deja după gratii din luna februarie a anului 2011, când avea calitatea de suspect. Țundrea a murit în 2007, din cauza unor boli dobândite în puşcărie. Cazul său este considerat cea mai gravă eroare judiciară din istoria Justiției din România.
“Condamnarea lui Țundrea Ilie Marcel pentru omorul săvârșit în data de 16 iunie 1992 asupra victimei Gherasie Mioara reprezintă cea mai mare eroare judiciară din istoria Justiției române. A mai existat un alt caz de mare eroare judiciară, cazul Anca, situație în care Samoilescu Gheorghe a fost condamnat în legătura cu uciderea, în anul 1977, a numitei Broscătean Anca Rodica. Există însă două diferențe esențiale între cele două cazuri. Astfel, condamnarea lui Samoilescu Gheorghe s-a produs anterior anului 1989, în condițiile existenței statului totalitar și, pe de alta parte,Țundrea Ilie Marcel a executat 12 ani de închisoare, comparativ cu Samoilescu Gheorghe care a executat patru ani de închisoare”, s-a precizat în rechizitoriul întocmit în cazul lui Gheorghe Avram. Primele erori ar fi pornit de la procurorul de caz, aflat în prezent la pensie. Anchetatorii au stabilit că Ion Diaconescu, în timpul urmăririi penale efectuate în 1992, “nu l-a audiat personal pe Avram Gheorghe, desi acesta era una din ultimele persoane care văzuse victima în viață; nu a atașat la dosarul de bază al cauzei pe care l-a trimis în instanță, lăsând la urma dosarului de la parchet, procesul-verbal de percheziție domiciliară efectuată la Avram Gheorghe, declarația mamei acestuia, precum și un supliment de declarație luat lui Avram Gheorghe de către căpitanul Marcu Ion; a dispus internarea lui Țundrea Ilie Marcel la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Gorj, în vederea efectuării unei expertize psihiatrice, înainte de a începe urmărirea penală față de acesta, internarea a avut loc în perioada 25.06.1992- 01.07.1992, iar urmărirea penală a fost începută în data de 13.07.1992 și înainte de a-l audia personal; la momentul dispunerii expertizei psihiatrice, deși nu existau probe care să-l incrimineze pe Țundrea Ilie Marcel a consemnat în ordonanță faptul că acesta a violat-o și a ucis-o pe Gherasie Mioara”.
Loredana Fîciu

1 COMENTARIU

  1. Eroare! Nu din cauza lui a stat Tundrea la inchisoare 12 ani! MT a fost victima unui sistem judiciar defect,organizat pe principiul de casta profesionala inchisa,fara a dispune de abilitati morale si responsabilitati sociale in statul in care isi exercita puterea. Criminalul G.A.a fost doar beneficiarul actiunii unui asemenea tip de justitie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here