Corespondenţă din Germania de la Alice Kanterian

380
P1070157Filmul „Eu când vreau să fluier, fluier”, regizat de Florin Şerban, a avut un succes răsunător şi a câştigat premii pe măsură, iar la decernarea acestora a fost prezentă şi corespondenta noastră din Germania, Alice Kanterian, care ne-a trimis poze şi informaţii de la faţa locului, de la Berlinale Palast.

„Eu când vreau să fluier, fluier” are la bază piesa de teatru cu acelaşi nume a Andreei Vălean şi ne spune povestea unui tânăr aflat într-un penitenciar, care se îndrăgosteşte de o studentă la psihologie şi încearcă să evadeze cu câteva zile înainte de eliberare. Rolul studentei este interpretat de Ada Condeescu, iar cel al personajului principal este jucat de George Piştereanu. Florin Şerban, actorii George Pistereanu şi Ada Condeescu, producătorii Cătălin şi Daniel Mitulescu se întorc în ţară, de la Berlin, cu două mari premii: Premiul Marelui Juriu, înmânat chiar de Renée Zellweger lui Florin Şerban, Adei Condeescu şi lui George Piştereanu şi Premiul Alfred Bauer (după fondatorul Berlinalei) pentru o performanţă artistică deosebită.

Alice ne-a povestit că „la numai 10 minute după ce au fost premiaţi, regizorul şi actorii au fost sunaţi de însuşi Traian Băsescu, preşedintele României, care a ţinut să-i felicite şi să-i anunţe că va fi prezent la premiera filmului în Bucureşti.” Tot Alice a fost cea care a tradus la conferinţa de presă de după festivitatea de premiere şi la cele două interviuri date de echipa filmului.
De acolo îşi aminteşte că „ultimul interviu a fost dat la RBB, Rundfunk Berlin-Brandenburg, transmis life de la un bar/restaurant de pe Potsdammer Platz (plin de lume) şi a fost un lifeshow la care au participat Ada , Florin şi George. Moderatorul german Knut Elsterman i-a întrebat pe românii noştri despre casting, cum a fost să lucreze cu deţinuţii, mai ales George, care zicea că era important să li se apropie pentru a fi acceptat, altfel nu ar fi izbutit nici el în rolul lui.
P1070160Întrebat cât de mult s-a improvizat în acest film, Florin a spus că, chiar dacă munca grea stă la bază, momentul în care se privesc eroii poveştii, Silviu şi Ana, este un moment crucial, intens, emoţionant.” După interviuri, echipa a fost invitată, alături de ceilalţi câştigători, la un dineu de gală găzduit de prestigiosul restaurant Borchardt, iar mai târziu s-au distrat cu toţii la serbarea organizată cu ocazia decernării premiilor, la subsolul Berlinale Palast, unde „au fost impresionaţi de decorul baroc, stil castel, şi s-au distrat până la trei dimineaţa, animaţi de un Dj şi un life band”, îşi aminteşte Alice Kanterian. Şi, astfel, s-a încheiat minunata zi în care Florin Şerban, filmul său „Eu când vreau să fluier, fluier” şi întreaga echipă care a muncit la realizarea acestuia s-au făcut remarcaţi, au fost premiaţi, au dat autografe, au făcut poze şi au reprezentat cu mândrie România la evenimentul de la Berlin.
Cine este Alice Kanterian?
Alice Kanterian este o gorjeancă plecată din Târgu-Jiu de la vârsta de 12 ani, împreună cu părinţii săi, stabilindu-se la München. Este interpret (Română, Germană, Egleză, Spaniolă, Franceză, Rusă), şi lucrează în industria filmului şi în televiziune, dar are şi clienţi de la Airbus (traducând chiar şi în Toulouse). Organizează tehnică şi interpretare pentru filme.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here