Condamnată pentru un accident de acum șase ani!

4758

O gorjeancă a primit o condamnare cu suspendare pentru un accident mortal pe care l-a comis în urmă cu șase ani pe un drum de pe raza comunei Borăscu.

Femeia se afla la volanul mașinii sale, iar în dreapta îl avea pe soțul său. La un moment dat, singurul pieton care i-a ieșit în cale a picat ca o popică. Era un bătrân care se deplasa în baston, pe partea dreaptă a drumului, instanța reținând că șoferița nu a păstrat distanța regulamentară pentru a putea evita un eventual impact cu acesta. Mașina nu mergea cu mai mult de 40 km/h, dar pietonul a lovit cu capul parbrizul, iar ulterior a căzut pe un podeț betonat, loviturile primite fiindu-i fatale. După producerea evenimentului rutier, șoferița a plecat cu mașina spre spitalul din Turceni, unde o ambulanță l-a transportat pe rănit în încercarea de a-i fi salvată viața. Astfel, femeia s-a ales și cu acuzația de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Pe parcursul procesului ea a declarat că, de fapt, bătrânul a ridicat ciomagul în sus în dorința de a o saluta, iar atunci mașina l-ar fi atins și dezechilibrat. Expertizele de la dosar arată încă că lucrurile nu au stat așa, motiv pentru care judecătorul de caz a decis condamnarea inculpatei. „Condamnă inculpata Ciobanu Elena, trimisă în judecată în stare de libertate, la 2 ani închisoare, pentru săvârsirea infractiunii de ,,ucidere din culpă”. (…)Condamnă inculpata Ciobanu Elena la 1 an închisoare, pentru săvârsirea infractiunii de „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”. (…)Aplică inculpatei Ciobanu Elena pedeapsa cea mai grea , de 2 ani închisoare , la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 4 luni. Inculpata Ciobanu Elena execută pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere si stabileste un termen de supraveghere de 4 ani”, a decis Judecătoria Motru. Inculpata a fost obligată să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității, pedeapsa nefiind definitivă. Rudele victimei nu vor primi niciun leu drept compensație pentru pierderea suferită, dar, în schimb, firma de asigurări va trebui să suporte costurile cu spitalizarea pacientului, costuri care nu sunt deloc mici. „Obligă partea responsabilă civilmente Societatea Carpatica Asig” SA, prin lichidator judiciar CITR CLUJ SPRL să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, suma de 29.746,91 lei împreună cu dobânda legală aferentă reprezentând cheltuielile ocazionate de spitalizarea victimei Ivaşcu Alecsandru lei Obligă partea responsabilă civilmente Societatea Carpatica Asig” SA, prin lichidator judiciar CITR CLUJ SPRL să plătească Serviciului de Ambulanţă Judeţean Gorj suma de 1337,90 lei reprezentând cheltuielile ocazionate de transportul şi asistenţă medicală acordate victimei Ivascu Alecsandru. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpata Ciobanu Elena la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare statului”, a mai decis instanța.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

  1. Dupa ce ca vorbiti in ne stiinta de cauza mai si scrieti public o gramada de prosti care nu sunt adevarate . Intai informativa corect si apoi scrieti nu mai postati tot felul de inventii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here