CNE: „Bursele elevilor – existente, dar nu suficiente!”

894

Reprezentanții elevilor din România se declară nemulțumiți de alocarea sumei de 100 de lei pentru toate tipurile de bursă, indiferent de criteriile de acordare a acestora. Potrivit acestora, suma tot nu este suficientă pentru elevii aflați în situații de risc socio-economic, motiv pentru care solicită Guvernului o analiză financiară amănunțită, pentru a crește cuantumul minim al burselor școlare. „În cadrul ședinței de Guvern care a avut loc săptămâna trecută, executivul a aprobat o hotărâre privind stabilirea cuantumului minim pentru toate categoriile de burse școlare (de studiu, de ajutor social, de merit și de performanță) în sumă de 100 de lei. Salutăm decizia Guvernului de a emite această hotărâre, însă ne exprimăm nemulțumirea față de suma aprobată. Consiliul Național al Elevilor a transmis guvernului propunerile privind cuantumul minim pentru fiecare categorie de burse, raportat la salariul minim pe economie, după cum urmează: 9,45% pentru bursa de ajutor social, 10.15% pentru bursa de studiu, 11% pentru bursa de merit și 15% pentru bursa de performanță”, a transmis Consiliul Național al Elevilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here