Clubul XS din Rovinari a împlinit un an de la înfiinţare

404
afis clubxsVineri, 18 decembrie, în Club XS din Rovinari a fost o petrecere bombă, la împlinirea a un an de la înfiinţare. Seara a fost încălzită de animatoare, iar DJ Rabinu şi DJ Robby au fost responsabili cu buna-dispoziţie. Din fericire, scutite de plătirea taxei de distracţie au fost fetele, băieţii prezenţi plătind suma de 10 lei. De asemenea, pe 19 decembrie, adică sâmbătă, cei prezenţi în Club XS au avut parte de o Retro Night, DJ Robby şi DJ Mircea Matei, fiind cei care i-au făcut pe tineri să danseze până târziu în noapte.

De-a lungul acestui an de existenţă, au trecut pragul Clubului XS numeroşi artişti precum: Paraziţii, DJ Rynno şi Sylvia, Puya, DJ Emil Lassaria, DJ Sava, Nick Kamarera, Deepside Deejays, şi mulţi alţii.
Se pare că lui DJ Rynno şi Sylviei le-au plăcut mult oraşul Rovinari şi publicul rovinărean, fapt pentru care cei doi au fost prezenţi până acum de două ori în Club XS. De asemenea, în urmă cu câteva săptămâni, producătorul de bere Ursus, a organizat o petrecere inedită în acest club, care s-a desfăşurat sub sloganul „Party! Vino şi distrează-te cu noi”. Firma Ursus a pus în jos un GPS pentru maşină, un mp4 player, un ceas Adidas dar şi multe alte premii.
De altfel, DJ Andi şi Stella au oferit în urmă cu ceva vreme o seară a mixajelor deosebită. Petrecerea a fost una de bun augur pentru iubitorii muzicii de club, cei doi nedezamăgindu-şi fanii. Şi artista Neylini a cântat la Rovinari în seara de Halloween. „Halloween Party” a reuşit să atragă atât rovinăreni, cât şi tineri din localităţile învecinate, dar şi clienţi fideli ai clubului. Neylini, cea care a spart topurile cu hitul „Muleina” a sărbătorit alături de tinerii din Rovinari aşa cum se cuvinte, fiindu-i pe plac atmosfera din clubul gorjean.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here