CCD Gorj caută formatori

538

Casa Corpului Didactic (CCD) Gorj organizează, în perioada 1 – 5 septembrie 2014, selecţia de formatori şi programe de formare în vederea elaborării Ofertei de formare pentru anul şcolar 2014-2015, selecţie la care sunt invitate să participe cadrele didactice din învăţământul preuniversitar gorjean. Dosarele de înscriere se depun la secretariatul CCD Gorj.

Pentru a putea participa la selecţia organizată de Casa Corpului Didactic Gorj, cadrele didactice trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii. Mai exact, trebuie să aibă studii universitare cu diplomă de licenţă şi/sau master şi cel puţin gradul didactic II în învăţământ/titlul ştiinţific de doctor în disciplina predată; mai trebuie să deţină competenţe în domeniul tematic al programului de formare şi un certificat de formator recunoscut de Ministerul Educaţiei Naţionale. Totodată, candidaţii mai trebuie să aibă o vechime în învăţământ de minimum 6 ani, să posede calităţi de comunicare interpersonală şi cunoştinţe peste nivelul mediu de operare PC (procesare de text, calcul tabelar, internet) şi să aibă spirit creativ. Propunerile de programe vor fi elaborate respectând prevederile Legii educaţiei nr.1/2011, Ordinul nr. 5561 din 7 octombrie 2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, Ordinul nr. 5.554 din 7 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a casei corpului didactic şi se vor încadra în următoarele domenii educaţionale: Didactica specialităţii; Management educaţional/instituţional; Management de proiect; TIC şi utilizarea calculatorului; Tehnici documentare în CDI; Educaţie pentru drepturile omului; Educaţie pentru protecţia mediului; Educaţie pentru egalitate de şanse; Educaţie antreprenorială; Programe destinate educaţiei adulţilor (părinţi, tineri, rromi din zonele defavorizate şi altor grupuri ţintă din comunitatea locală).

Înscrieri între 1 şi 5 septembrie
Persoanele interesate sunt aşteptate să-şi depună dosarul de înscriere la secretariatul CCD Gorj, în perioada 1 – 5 septembrie 2014. Acestea trebuie să cuprinsă următoarele documente: CV-ul în format Europass, cu indicarea funcţiei pentru care candidează, datat şi semnat de titular pe fiecare pagină; diplomă de licenţă; certificat de formator; certificat ultimul grad didactic; CI/BI, certificat căsătorie unde este cazul; Portofoliul personal care să cuprindă dovezi referitoare la îndeplinirea criteriilor de selecţie (documente relevante în domeniul tematic al programului de formare). Dosarul personal va fi depus la secretariatul CCD Gorj până la data de 5.09.2014, ora 12:00, iar curriculumul programului va fi transmis electronic pe adresa ccdgorj@hotmail.com până la aceeaşi dată.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here