După decembrie 1989, sistemul bancar din România avea o predominantă a capitalului majoritar românească. Băncile autohtone, apărute ca și ciupercile după ploaie, se aflau, o parte, în proprietatea statului, altele aveau capital privat. Majoritatea băncilor înființate în anii 90’ au dat faliment: Bankcoop, Credit Bank, Banca Internațională a Religiilor, Banca de Investiții și Dezvoltare, Banca Columna, Albina, Banca Română de Scont. Pentru a putea fi vândute unor investitori străini, o serie de alte bănci au trecut prin îndelungate și dificile procese de restructurare: Mindbank, Libra, Romextera, Dacia Felix. Neatingând cote de piață satisfăcătoare, băncile mai mici, cum sunt Banca Românească, Vestbank și Carpatica, au fost, la rândul lor vândute investitorilor străini. Banca Țiriac, înființată cu mijloace financiare proprii ale omului de afaceri Ion Țiriac și cu subscripții publice, a avut aceeași soartă, la finele anului 2015. La această dată, în sistemul bancar din România, funcționează doar patru bănci cu capital privat românesc. Acestea sunt Banca Transilvania, Credit Coop, Banca Feroviară și Banca Română de Credite și Investiții. Dintre cele patru bănci enumerate, cu adevărat contează numai Banca Transilvania, celelalte având cote de piață insignifiante. În 25 de ani, singura societate bancară cu capital românesc privat care s-a menținut și s-a consolidat, este Banca Transilvania, celelalte bănci, fie au dispărut, fie au trecut în proprietatea unor investitori străini. Anii 2000 au adus punerea în practică a unei idei păgubitoare pentru structura sistemului bancar: privatizarea masivă a băncilor cu capital majoritar de stat. Rezultatul este cel de astăzi, respectiv un sistem bancar și o economie, dominate de capitalul străin. În cadrul U.E., aceeași situație se regăsește doar în Cehia și Slovacia. Eșecul înregistrat de bancherii români a dovedit că administrarea băncilor este o activitate mult mai complexă decât și-au închipuit investitorii români, când au pornit la drum. De asemenea, lipsa unei culturi a afacerilor pe termen lung a constituit o altă cauză a rezultatelor catastrofale înregistrate. Investitorii români au eliminat din start ideea unei afaceri cu randamente mici, dar constante, în timp, cu riscurile previzionate. Lipsa capitalului autohton suficient pentru susținerea societăților bancare, a constituit o piedică majoră. Interesele marilor investitori străini de a acapara piața bancară românească au fost încununate de succes, cu ajutorul factorilor de decizie animați de interese meschine, materiale și de altă natură. Ultimele bastioane ale economiei cu capital majoritar de stat cad unul după altul, soartă pe care o va avea și mineritul Gorjului, fărâmițat de la an la an, intrat pe făgașul ireversibil al privatizării și al controlului din partea unor investitori străini.
A.Pop
