Călinoiu: “Externalizarea UMC Berbeşti, finalizată săptămâna viitoare”

464

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a fost la jumătatea acestei săptămâni la două ministere din Bucureşti, alături de managerul Complexului Energetic Oltenia(CEO), Laurenţiu Ciurel. Cele discutate cu oficialii ministeriali au avut legătură cu externalizarea Unităţii Miniere de Carieră(UMC) Berbeşti, care se vrea preluată de Consiliul Judeţean Vâlcea, cu certificatele verzi pentru CEO, dar şi cu datoriile neachitate către CEO.

“Miercuri am fost împreună cu managerul CEO la ministrul Răzvan Nicolescu, din cadrul Departamentului Energetic, şi la ministrul Bugetului, la domnul Darius Vâlcov. Am discutat la ministerul de bază toate problemele care au fost analizate în prezenţa primului ministru şi care, după cum bine se ştie, nu au fost puse practic în aplicare sau au înregistrat restanţe. Am reluat problema legată de externalizarea Berbeştiului şi arondarea la CET. Era foarte clar şi am rămas oarecum surprins de poziţia domnului Răzvan Nicolescu că nu s-a dus până la capăt până acum. Una din cauze ar fi aceea că s-a dat drumul la livrarea cărbunelui şi cei de la Vâlcea au preferat mai bine să primească cărbune fără bani şi să tărăgăneze lucrurile. Săptămâna viitoare va fi realizată însă procedura de predare a Carierei Berbeşti la CET Govora”, a declarat Ion Călinoiu.
Acesta susţine că, în cadrul vizitei, au fost discutate problemele legate de nepunerea la plată a certificatelor verzi. “CEO a fost trecut pe anexă de către Ministerul Economiei pentru scutirea la plată a certificatelor verzi. S-a discutat despre situaţia legată de discriminarea, în continuare, pe piaţa energetică a acestei companii”, a completat Călinoiu.

CEO, în imposibilitatea de a recupera datoriile
“Problema recuperării datoriilor am discutat-o la ministrul Bugetului, pe fiecare debitor în parte (RAAN-ul, CET-urile). Am trăit o perioadă în care multe societăţi comerciale nu şi-au achitat obligaţiile la bugetul de stat. CEO a fost cel mai disciplinat sub acest aspect. Niciodată CEO nu a avut obligaţii la bugetul de stat. De fiecare dată compania a fost asigurată prin plata arieratelor, cu compensări la bugetele locale şi la bugetul de stat, cei care au avut datorii la bugetul de stat. Cu toate acestea, nici de data aceasta, CEO nu poate să recupereze de la Oradea, de la Arad, de la Timişoara bani că nu are datorii la bugetul de stat”, a completat Călinoiu, supărat că nu se găseşte o soluţie tehnică foarte clară de a recupera aceşti bani.
În ce priveşte banii pe care CEO îi are de luat de la RAAN Severin, soluţia va fi ANRS, Agenţia Naţională de Rezervă de Stat. “Deci societatea din judeţul vecin va contracta cărbune de la CEO care va fi plătit din rezerva de stat pentru a asigura, după cum se ştie, funcţionarea RAAN-ului. Funcţionarea acestei societăţi este în continuare una de siguranţă naţională”, a completat preşedintele Consiliului Judeţean.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here