În Duminica a 16-a după Rusalii; Ap.2 Corinteni 6, 1-10; Ev. Matei 25, 14-30 (Pilda talanţilor), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, primim o mare lecţie de învăţătură duhovnicească printr-o minune de parabolă destinată, mai mult ca oricând, zilelor de cumpănă pe care le trăim, pentru că Evanghelia acestei Duminici, ne arată că, dacă mântuirea este marele dar al Lui Dumnezeu (cf. Efes. 2, 8), pentru dobândirea ei, mai este nevoie și de conlucrarea noastră, de o participare activă din partea noastră, prin care suntem chemați să facem roditor harul primit, mai ales că avem înaintea ochilor minţii una dintre cele mai cunoscute parabole rostite de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu o bogăţie extraordinară de semnificaţii, încât, nici nu ştii ce să admiri mai mult sau să alegi spre adâncă reflecţie, să admiri generozitatea Stăpânului, a Lui Dumnezeu, care împarte tot ceea ce are, toată bogăţia Sa cu slugile Sale; să admiri încrederea pe care Dumnezeu o are în oameni, oferindu-le lor bogăţiile Sale; să admiri libertatea pe care Dumnezeu o oferă oamenilor de a administra aşa cum vor, practic, bunurile care nu sunt ale lor, ci ale Sale, să admiri răsplata pe care Dumnezeu o oferă la întoarcerea Sa celor care dezvoltă darurile Sale. Dragi creştini, efectiv, nu ştii, într-adevăr, ce anume aprecieri să le consideri cele mai importante în această parabolă, pentru că toate împreună formează o capodoperă a Sfintei Scripturi, care ne vorbeşte despre Bunătatea Milostivă a Lui Dumnezeu şi despre responsabilitatea omului, dacă avem răbdarea şi înţelepciunea să privim prin prisma credinţei noastre, ce anume ne poate spune ea nouă, creştinilor de astăzi, sideraţi de frica maladivă a pandemiei planetare în care zornăie sunetul banilor şi mirosul asupritor al lui Mamona, mai ales că fiecare dintre noi suntem înzestraţi cu daruri divine pe care le-am primit în mod gratuit, pentru ca să facem distincţia conceptuală între talent şi talent, iar, Bunul Dumnezeu Cel înţelept şi Iubitor, să-i ceară omului numai ceea ce poate el să facă roditori din talanţii dăruiţi sau roditoare din calităţile pe care le-a primit!
,,Slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat”?
Aşadar, în Duminica a 16-a după Rusalii (Pilda talanților) Matei 25, 14-30, vom asculta spusele Sf. Ev. Matei, care sună astfel: «Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare, plecând departe, și-a chemat slugile și le-a dat pe mână avuția sa. Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după puterea lui, și a plecat. Îndată mergând, cel ce luase cinci talanți a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci talanți. De asemenea, și cel cu doi a câștigat alți doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit și stăpânul acelor slugi și a făcut socoteala cu ele. Și, apropiindu-se cel care luase cinci talanți, a adus alți cinci talanți, zicând: Doamne, cinci talanți mi-ai dat, iată alți cinci talanți am câștigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună și credincioasă! Peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se și cel cu doi talanți, a zis: Doamne, doi talanți mi-ai dat, iată alți doi talanți am câștigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună și credincioasă! Peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi și cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am știut că ești om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat. De aceea, temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău. Și răspunzând, stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat? Se cuvenea, deci, ca tu să dai banii Mei schimbătorilor de bani, și eu, venind, aș fi luat ce este al meu cu dobândă. Luați, deci, de la el talantul și dați-l celui care are zece talanți. Căci tot celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce n-are și ce are i se va lua. Iar, pe sluga netrebnică aruncați-o în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Acestea zicând, a strigat: Cel ce are urechi de auzit, să audă»! Prin aprofundare, vom afla că Evanghelia Sf. Ev. Matei cuprinde 5 părţi, fiecare cu câte o secțiune narativă, incluzând, mai ales, istorisiri ale unor minuni, cu câte o mare cuvântare a Mântuitorului Hristos. Merită să precizăm că cea de-a cincea este Cuvântarea eshatologică (Mt. cap. 24 25), deoarece, atunci când Domnul vesteşte dărâmarea Ierusalimului, care s-a întâmplat la anul 70, ucenicii Săi, punând în legătură această catastrofă cu sfârşitul lumii, Îl întreabă: «Spune nouă, când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?», după care Domnul refuză să le răspundă în felul în care așteptau ei un răspuns, mai ales că ideea esenţială a primei părţi a cuvântării spune: «Iar de ziua şi ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl», însă, în răspunsul Domnului este ilustrată ideea că Fiul Omului va veni pe neaşteptate: „De aceea, şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni” (v. 44), prin aceasta, noi înţelegând că toţi credincioşii trebuie să fie priveghetori în aşteptarea venirii lui Hristos. Totodată, îndemnul la priveghere este exprimat astfel: „Privegheaţi, deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru”, ceea ce ne arată că va trebui să desluşim şi modul cum trebuie să fie această priveghere activă, de asumarea cu fidelitate a responsabilităţii omului, fiindcă Bunul Dumnezeu îi cere omului numai ceea ce poate el să facă roditori din talanţii dăruiţi sau roditoare din calităţile pe care le-a primit!
,,Bine, slugă bună și credincioasă!
Peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune”!
Din alesele învăţături ale Părintelui Arsenie Boca, să reţinem faptul că împărăţiile pământului îşi au banii lor, iar, Împărăţia Lui Dumnezeu îşi are talanţii ei, deoarece, «Omul de neam ales» din Pilda talanţilor este Însuşi Iisus, Care, după învierea Sa din morţi, «S-a dus într-o ţară îndepărtată», prin «suirea Sa la Tatăl», aşa cum i-a spus Mariei Magdalena la mormânt, ca să pogoare oamenilor darurile Duhului Sfânt. Când le-a spus Iisus, după înviere: „Datu-Mi-s-a toată puterea în Cer şi pe pământ… precum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi… Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Sfintei Treimi, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă… Cine va crede şi se va boteza se va mântui; cine nu va crede se va osândi” (Matei 28,19-20; Marcu 16,16), iar, cuvintele acestea erau «întărirea crăiască», spune Părintele Boca, împărţirea talanţilor, câmpul de negustorie şi răspunderile. Acesta era ceasul când Iisus a împărţit avuţia Sa lucrătorilor: cele zece daruri ale Duhului Sfânt. Cu aceşti talanţi, sau talente ale Duhului Sfânt, cei înzestraţi cu ele au să neguţătorească în lume, câştigând cu ele fii ai împărăţiei. Dar, de-acum încep răspunderile şi ajungi conştient că înzestrarea ta spirituală e de la Dumnezeu şi că spre slujirea Lui între oameni, ţi s-a dat înzestrarea, sau te constitui un talentat care crezi că n-ai a da nimănui vreo socoteală! «Convertirea talentelor e un mare talent, spune Părintele Arsenie Boca, iar, înzestrările lui Dumnezeu nu ne sunt date ca simple ornamente, de care să ne bucurăm numai noi! Talentele sunt înzestrări cu energie divină, spre scopurile ei anumite, energie pe care lumea nu o cunoaşte: aceasta dă îndrăzneala mucenicilor, răbdarea pustnicilor, darul cunoştinţei, curajul adevărului, nebunia pentru Hristos, interpretarea vieţii în perspectiva Luminii divine! Dar, zice pilda că «cetăţenii Săi îl urau şi au trimis solie în urma lui, zicând: Nu vrem ca Acesta să domnească peste noi!». Evident, aceştia sunt cei ce nu vor să primească peste ei domnia lui Hristos, ci domnia lui Antihrist, subliniază Părintele Boca, iar, «Dacă Iisus a suflat suflet viu, viaţă spirituală în Adam, în temeiul căreia Adam vedea pe Dumnezeu; dacă a suflat Duh Sfânt peste Apostoli şi toţi urmaşii lor, pentru iertarea păcatelor, spre reînvierea spirituală a oamenilor, şi dacă s-a întărit această reînviere prin „suflarea de vifor” a Duhului Sfânt în ziua Rusaliilor, a mai rămas totuşi şi o suflare a Duhului Sfânt, pe care Iisus n-a împărtăşit-o omului. Iar, Pilda talanţilor vorbeşte de tăierea vrăjmaşilor acelora care n-au vrut să domnească Iisus peste ei. Deci, a treia oară va sufla Duhul Sfânt spre moarte spirituală în faţa unui singur om, omul fărădelegii» sau omul bogat care a abătut asupra lumii această minciună a pandemiei, am spune noi, cei care avem curajul s-o spunem răspicat! Desigur, e ceva uimitor în Iisus şi, ca orice uimire, e greu de surprins în cuvinte omeneşti! «Nu se poate ca Iisus să nu fie Dumnezeu adevărat, când în El erau: începutul şi sfârşitul, alfa şi omega existenţei, într-o continuă şi divină prezenţă…», conchide Părintele Arsenie Boca, deoarece, în cele două legi: iubirea de Dumnezeu şi iubirea de oameni se recunoaşte provenienţa de la Dumnezeu a talentelor omului, iar, celui ce i se pare că nu le are de la Dumnezeu talentul, se va lua şi ceea ce i se pare că are, iar, cu un singur talant, talantul Botezului, sunt dăruiţi toţi creştinii, acel Talant îngropat şi de puţini dezgropat şi valorificat, aşa cum ne arată convingător, «Sfântul Ardealului»! În concluzie, Evanghelia Duminicii a 16-a după Rusalii ne invită la implicare, ne invită să dăm din ceea ce am primit şi celorlalţi, să nu fim egoişti sau indiferenţi. Să-i cerem Bunului Dumnezeu darul de a nu ne opri la talente, ci de a descoperi talanţii pe care ni i-a oferit Atotputernicul, talanţi pe care să-i punem în slujba semenilor, pentru ca, atunci când va reveni Stăpânul, să ne găsească şi să ne spună şi nouă aceleaşi cuvinte atât de frumoase: „Bine, slugă bună şi credincioasă, ai folosit bine puţinul pe care ţi l-am încredinţat, mult îţi voi încredinţa de acum; ia parte la bucuria Stăpânului tău!”, deoarece, un talant este viaţa pe care am primit-o în dar şi pe care nu avem voie s- o îngropăm în cimitirul tristeţii şi al plictiselii! Talantul este timpul preţios prin care tindem spre veşnicie,dar nu ştim ce să facem cu timpul vieţii noastre personale, atât de scurt şi irepetabil, talantul este credinţa pe care am primit-o la Botez şi pe care nu avem voie să o îngropăm în cimitirul consumismului modern pe care îl construieşte societatea bolnavă de astăzi! Şi, chiar dacă unii credem că talantul înseamnă bani, când mulţi mor de foame ori n-au cu ce să se îmbrace, nu au acoperiş deasupra capului, în timp ce bogaţii oferă sume mari de bani pentru lux, băutură sau concedii! Deci, să ştim că un talant este demnitatea de a fi copiii Lui Dumnezeu, este chemarea noastră de a trăi în iubire şi de a respira iubire în relaţiile noastre cu Dumnezeu şi cu semenii, este chiar sufletul nostru, acest sanctuar al lui Dumnezeu pe care nu avem voie să-l îngropăm în uitare, este raţiunea de a fi normali, este inteligenţa noastră, sănătatea noastră, familia noastră, libertatea pe care am primit-o de la Dumnezeul Cel înţelept şi Iubitor, Care îi cere omului doar ceea ce poate face, ca şi el să facă roditor, după posibilităţile sale, talanţii sau calităţile pe care le-a primit!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
