Căldărușe îi vrea trimiși acasă pe directorii Pop și Dragomir

515

Sindicatul Mine Energie Oltenia(SMEO) din cadrul Complexului Energetic Oltenia, a cerut, în scris, Consiliului de Supraveghere al CEO și ministrului Grigorescu, explicații cu privire la menţinerea pe funcţii a doi dintre directorii companiei. Prin documentele semnate de președintele SMEO, Gabriel Căldărușe, se pun semne corecte de întrebare în legătură cu Radu Pop şi Daniel Dragomir, ale căror preavize ar fi fost semnate acum o săptămână. Cei doi sunt angajaţi pe perioadă determinată şi fac parte adresadin categoria de personal ce trebuie concediat în cadrul programului de concediere colectivă. Liderii de la SMEO susţin că se încearcă menţinerea lor la CEO şi ameninţă cu blocarea procesului de concediere colectivă şi chiar cu proteste. “Vă atenționăm că acest fapt va duce la punerea în pericol a întregului program de restructurare, iar prin nerespectarea actului adițional semnat, Sindicatul Mine Energie Oltenia își rezervă dreptul de a acționa în consecință, în instanță și prin mișcări sindicale de protest”, se arată în adresa transmisă ministrului Energiei.
Căldărușe susține, de asemenea, că sindicatul pe care îl reprezintă vrea persoane pregătite în Directoratul CEO și în funcția de director executiv nu persoane agreate care ajung să încaseze doar 8000 euro lunar fără a presta ceva pentru banii astfel încasați.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.