Călătoriile cu trenul, gratuite pentru elevi

1498

Vești bune pentru elevi! Călătoriile cu trenul în țară, la clasa a II-a, vor fi gratuite, indiferent de distanță. Reducerea de 100% se acordă pe baza carnetului de elev, potrivit noilor prevederi din Hotărârea de Guvern pusă în consultare publică de Ministerul Educației.
În prezent, elevii beneficiau de o reducere de 50% la călătoriile cu trenul, pe distanțe de până la 300 de kilometri.
„CFR Călători informează că, începând cu data de 3 septembrie 2023, vor intra în vigoare noi facilități la transportul pe calea ferată de care vor beneficia elevii și studenții, conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și Legii învățământului superior nr. 199/2023. De asemenea, odată cu intrarea în vigoare a acestor acte normative, vor fi abrogate, parțial, prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, respectiv cele referitoare la facilitățile acordate elevilor și studenților la transportul pe calea ferată. Noile prevederi legislative vor fi aplicate după adoptarea Hotărârii de Guvern, inițiate de Ministerul Educației și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și care vor conține metodologia de aplicare”, anunță CFR.
Pentru călătoria la vagon de dormit, vagon cuşetă sau la clasa I, elevii vor plăti integral diferenţele tarifare.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here