Burduja a lăsat în aer renegocierea închiderii CEO. Nu există niciun document privind discuțiile cu Comisia Europeană

1053

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a fost interpelat de deputatul Mihai Weber, în luna octombrie a anului trecut, pe tema notificării Comisiei Europene în privința renegocierii închiderii CE Oltenia.

Nici după aproape jumătate de an, Sebastian Burduja n-a catadicsit să răspundă interpelării parlamentarului, planul de închidere fiind respectat la virgulă și în prezent. În prezent, actualul ministru al Energiei este proecupat să intre în bătălia pentru Primăria Capitalei, făcând deja promisiuni bucureștenilor pe care, dacă ar fi să ne amintim de ceea ce a promis gorjenilor, este clar că nu le va respecta.
,,Situația Complexului Energetic Oltenia este binecunoscută la cel mai înalt nivel, fiind una dintre principalele teme abordate de parlamentarii PSD Gorj în ultima perioadă, inclusiv în dialogul cu Ministerul Energiei. Importanța producătorului de energie pe bază de cărbune din județul Gorj, fie că vorbim despre rolul pe are îl are în echilibrarea Sistemului Energetic Național sau despre impactul social și economic asupra Gorjului, nu mai trebuie pusă în discuție. CE Oltenia are un rol determinat. În Programul de guvernare, la a cărei elaborare pe componenta Energie am contribuit, este prevăzut foarte clar, în capitalul destinat Complexului Energetic Oltenia, că se are în vedere ,,Urmărirea corelării programelor de investiții concomitent cu retragerile din exploatare așa cum sunt planificate și demararea discuțiilor cu Comisia Europeană întrucât au apărut evenimente neprevăzute față de implementarea termenelor stabilite”. Având în vedere aceste aspecte și cunoscând faptul că asupra Complexului Energetic Oltenia planează pericolul închiderii capacităților de producere a energiei pe bază de cărbune, nerespectându-se planul de investiții, prevăzute în Planul de Restructurare al companiei, vă rog domnule ministru, să răspundeți, concret, la următoarea întrebare: Care sunt pașii făcuți până acum în vederea demarării discuțiilor cu Comisia Europeană în vederea renegocierii termenelor asumate în Planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia și când veți notifica Comisia în acest sens?”, a întrebat parlamentarul, președinte al PSD Gorj, Mihai Weber, în interpelarea din octombrie.

,,Nu-și mai asumă nimic”
Deputatul spune că a mai făcut o interpelare: ,,Acum am făcut o altă interpelare, să ne spună ministrul Energiei ce concluzii s-au desprins în urma discuțiilor Cu Comisia Europeană. Eu cred că nimeni în momentul de față nu-și mai asumă ceva pentru că sunt alegeri europarlamentare în 9 iunie, atunci se va constitui un nou parlament European, o nouă comisie pe energie, unde ne interesează pe noi să avem discuții, dar trebuia să existe niște hârtii, niște documente, ca să poată exista niște întâlniri preliminare… Termenele de construire a noilor capacități sunt decalate cu cel puțin doi ani de zile, iar stocul, rezerva de cărbune în România este pentru cel puțin 25 de ani de acum înainte. Mai mult, tot ceea ce au făcut alte țări europene, de a-și proteja resursa energetică, eu cred că trebuie să luăm exemplu și să sprijinim energia pe bază de cărbune, pentru că asigură echilibrul sistemului energetic național. Noi trebuie să știm ce se va întâmpla cu CEO, O să facem tot ceea ce ține de noi pentru ca această unitate economică vitală pentru Gorj să nu-și închidă porțile așa cum doresc alții, într-o perioadă scurtă de timp”, a spus Mihai Weber într-o intervenție la Radio Infinit.
M.C.H.

1 COMENTARIU

  1. Vrabia malai viseaza. Ii este gandul la Primaria Generala a Municipiului Bucuresti! Credeti ca ii mai are acum de activitatile de la Ministerul Energiei? Doar e an electoral.
    PSDNL spune tot!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here