Bucureștiul și-a întors fața demult de la CEO

Există voci academice în spațiul public românesc care confirmă faptul că Uniunea Europeană și Comisia negociază țintele stabilite pentru o țară, dacă aceasta din urmă convinge, pe toate căile diplomatice de care dispune, de necesitatea acestei negocieri. În fapt, se poate negocia ”aproape totul”,

Comisia nefiind așa inflexibilă cum lasă să se înțeleagă politicienii noștri pe care i-a luat valul și care au pierdut simțul măsurii în actul guvernării.
Unul dintre aceste ”valuri” este închiderea prematură a mineritului, asumată printr-un Plan de restructurare, care a devenit poate cel mai controversat document și act de voință al celor care au fost implicați în săvârșirea lui.

Câți știau că semnează o mizerie
Îi știm cu toții pe aceștia, îi putem enumera în grabă, așa cum au vândut ei soarta unor oameni și a industriei unei țări, în grabă și ”ca la păcănele”unor corporații mai mult decât interesate să pună mână pe ce aruncăm noi, apoi au dispărut în alte zări, tot bine, tot la adăpost, fiindcă mizeria fusese pusă la cale cu mult înainte ca cei de aici să știe și să înțeleagă ce urmează: Virgil Popescu, fostul ministru al Energiei, Lăcrămioara Diaconu Pințea, fost membru al directoratului CEO, acum specialistă de bază, împreună cu Sorin Alecu (parcă a lucrat aici peste 20 de ani?) la Nuclearelectrica, precum și câțiva membri al directoratului în perioada cărora s-a întâmplat mizeria, Daniel Burlan, Constantin Bălășoiu și cam atât. Pe restul nu-i suspectăm că ar fi înțeles ce se petrece, dar cei menționați au știut. Au știut și au făcut, fiecare cu gândurile lui lacome, gândind că va prinde cine știe ce post în vreun SPV, că vor împărți tot ei prosperitatea ce avea să vină, că doar își vânduseră semenii și o industrie care le-a dat o paine de mâncat foarte albă în toți cei peste 25 de ani unor străini care îi vor aprecia și răsplăti.
Din păcate pentru ei și din fericire pentru nevoia oamenilor de dreptate, nu a fost așa pentru toți, cei din urmă, Burlan și Bălășoiu fiind dați la o parte din combinații și aruncați să se descurce fiecare cum și pe unde poate: dar na-u ajuns rău, tot șefi, unul fiind la strategie și altul la vânzarea de energie.

Niciun post în SpV-uri ocupat de oameni ai CEO
De fapt, nici unul dintre cei care au fost părtași la, din nou, mizeria care s-a ”negociat” cu Comisia Europeană și care este angajat CEO, mai puțin Sorin Alecu (asta spune câte ceva și despre el, dacă mai era nevoie) nu au prins nimic cald în acele SPV-uri nou înființate destinate să înlocuiască energia mult hulită, produsă din lignit, cu energia verde, mult râvnită. Cu alte cuvinte, au trădat degeaba.
Dar să revenim la Comisie. Cum spuneam, condițiile, țintele stabilite se pot negocia și renegocia dacă există voință, determinare, diplomație și chiar inteligență. Vi se pare că actuala clasă politică deține vreuna din calitățile enumerate?
Ministrul Burduja a fost, o mică speranță pentru cei care încă mai speră că nu este totul pierdut, că se mai poate prelungi termenul și nu se pune un mare lacăt pe ceea ce a fost sursa energiei țării pentru peste 50 de ani. Părea că este omul potrivit să dea o nouă perpectivă lucrurilor, făcându-le să pară naturale, nu o vânzare lașă a unor oameni care habar nu au avut ce li se pregătește.
Ministrul Burduja deține toate argumentele, are toate calitățile și înțelegerea unei abordări de acest gen cu Comisia, numai să VREA.
Acum vine partea grea pentru toți salariații CEO și pentru toți cei care depind, într-un fel sau altul, de această industrie: se pare că ministrul NU VREA.
Și avem argumente: argumentul suprem că Bucureștiul și-a întors fața durdulie de la minerii supți de oboseală, murdari de noroi și praf, care și-au făcut datoria față de țara lor în condiții de muncă pe care nu și le doresc foarte mulți, este pe cine a trimis aici să ”conducă” CEO.
Fără să se încerce comparații, toată lumea vorbește că nu a existat un directorat mai slab, mai dezbinat, mai lipsit de motivație să susțină compania, de când există mineritul. Membrii directoratului se pândesc necontenit unii pe alții, se pârăsc liderilor politici și cine mai știe cui, învrajbiți continuu și atenți doar la interesele lor, fără a se remarca prin nimic altceva.
Și cam asta este atmosfera peste tot: oameni derutați, care nu știu cât timp vor mai avea de lucru, oameni trecuți de 50 de ani, unii chiar de 55, care nu-și pot lua casele în spinare să plece în lumea albă fiindcă așa au decis alți oameni, în locul lor.
Și există multă nepăsare în acest directorat. Multă neștiință, multe interese, multă răutate, lăcomie și tot ce face necinste oamenilor, ”nu putem găsi nimic bun de zis de oamenii ăștia” au mărturisit angajații.
”Când te uiți pe cine trimit aici să-și bată joc și să le râdă în nas tuturor, înțelegem clar că sindicatele fac parte și ele din această vânzare, în care se dau la schimb viețile oamenilor pe interesele unor corporații, țări și, uneori, alți oameni.
Dacă această industrie trebuie să moară că așa au hotărât alții, vom vedea, dar lăsați-le oamenilor demnitatea, fără golănași de bucurești trimiși aici să-și arate mușchiuleții antrenați la cine știe ce școală de corecție unde au învațat doar cum să pedepsească, să acuze și să amenințe!
Burduja ar trebui să vină cu o discuție ”pe bune” despre ce se întâmplă aici, nu gluma aceea de comisie de lucru de care nu are nici timp nici chef. Cu alte cuvinte, luați-vă acasă golanii, dați jos din directorat agramații care tânjesc după putere și influență și haideți să terminăm cu demnitate zilele unei industrii care a contat pentru noi toți, chiar și pentru dumneavoastră, domnule ministru Burduja! Se poate!”, este mesajul unor foști salariați ai CEO.
M.C.H.