Bârfoteca – În Paris, ca la „maman” acasă

385
Aurel Tomescu, directorul coordonator al Direcţiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală se simte la Paris, ca acasă. Asta nu înseamnă, însă, că se simte bine, nici pe departe. Spre dezamăgirea sa, directorul a avut impresia că nici măcar nu a ieşit din România atunci când a păşit pentru prima dată în capitala Franţei şi asta pentru că a dat nas în nas cu obişnuita etnie conlocuitoare, omniprezentă şi la Paris.

Astfel, chiar dacă Tomescu a plecat din ţară în speranţa că, măcar într-o mică vacanţă, va respira un altfel de aer, directorul a aflat pe pielea sa că roata s-a întors şi Bucureştiul nu mai este „micul Paris”, ci Parisul a devenit „marele Bucureşti”. Vizitarea altor meleaguri nu i-a lăsat, totuşi, un gust atât de amar, vacanţa pe care a petrecut-o, ceva mai demult, la Luxemburg aducându-i amintiri frumoase despre un oraş curat şi civilizat. Noi îi dorim directorului să plece mai des în străinătate şi cât mai departe de ţară, dacă doreşte să nu-şi mai întâlnească conaţionalii în vacanţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here