Avram Iancu se pregătește de finalul aventurii pe Rin!

715

După necazurile de săptămâna trecută, când hoții i-au furat motorul bărcii care îl însoțește pe Rin, Avram Iancu a reușit să rezolve această problemă și să își vadă mai departe de aventura sa.

Un om de afaceri i-a cumpărat acestuia un motor nou nouț, de peste 1000 de euro, care să facă posibilă continuarea cursei pe Rin, asta în condițiile în care alți zeci de români stabiliți în Olanda și Germania s-au oferit să doneze bani pentru achiziționarea unui motor nou. În cele din urmă, bibliotecarul din Petroșani și-a reluat cursa, chiar dacă a pierdut destul de mult timp, iar acum își continuă înotul în cadrul campaniei dedicate integrării României în Schengen. Iancu a anunțat că în scurt timp va ajunge în Marea Nordului, adică la destinație, efortul făcut de el în această vară fiind unul fără precedent, la fel ca și multe alte curse inedite pe care le-a încheiat cu fruntea sus în ultimii ani. Vremea rea i-a fost piedică, obligându-l să scurteze distanțele pe care le parcurge în apă, dar cursa lui pentru a străbate înot tot Rinul continuă. „A fost o zi care a început stângaci, cu fulgere, tunete, ploaie torențială și cu gheață. A trebuit să amânăm startul deoarece era imposibilă o lansare la apă în aceste condiții. Ne-am adăpostit sub o prelată și am așteptat să se termine „potopul”. Lupta cu valurile. După furtună era clar că va trebui să duc o astfel de bătălie, cu valuri foarte mari și neregulate care formau, pe alocuri, o hulă și de un metru adâncime. Anul nașterii mele. Luptând cu fiecare kilometru am trecut și pe lângă borna cu numărul 976 -anul nașterii mele. Azi am decis să nu vă arăt poze ci să vedeți imagini cu ce însemnă să înoți un fluviu. Și care sunt condițiile de înot. La finalul efortului am reușit să acumulez aproximativ 12 km între bornele 969 și 981. AMR 48 km. O primă estimare cât de cât mai precisă: Având în vedere că AMR 48 de km, cu 12 km pe zi parcurși, este foarte probabil ca joi, în a doua parte a zilei să ajung la Marea Nordului. Dumnezeu să binecuvânteze România”, a transmis sportivul pe rețelele de socializare.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here