Aspirantul la Salvamont, Notă mai mică după soluţionarea contestaţiei

464

Persoana care a depus contestaţie la Salvamont după afişarea notelor de la proba scrisă a obţinut o notă mai mică în urma recorectării lucrării. Cei 15 candidaţi care au fost admişi vor susţine astăzi interviul. Cea mai mare concurenţă este pentru baza de la Polovragi unde au trecut de proba scrisă trei candidaţi.

Unul dintre cei 35 de candidaţi care au susţinut proba scrisă la concursul organizat de Salvamont Gorj pentru ocuparea a opt posturi de administrator, a contestat cele 33 de puncte obţinute la proba scrisă. În urma soluţionării contestaţiei, candidatul a obţinut o notă mai mică. „Contestaţia a fost soluţionată, candidatul obţinând o notă mai mică, respectiv 28 de puncte”, confirmă Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.

Minim 50 de puncte la interviu
Astăzi, cei 15 candidaţi admişi la proba scrisă vor susţine interviul. Sabin Cornoiu spune că „interviul va cuprinde întrebări din bibliografia de concurs, prezentarea profesională şi personală a candidatului, comisia urmărind să identifice abilităţi şi cunoştinţe impuse de funcţie, capacitatea de analiză şi sinteză, motivaţia candidatului, comportamentul în situaţiile de criză, iniţiativa şi creativitate, precum şi o probă practică de verificare a cunoştinţelor de lucru pe calculator”.  Cea mai mare concurenţă a rămas la Polovragi, unde sunt 3 candidaţi pe post. „Nici cei care sunt singuri pe post nu pot fi siguri pentru că este obligatorie obţinerea de peste 50 de puncte din 100 şi la interviu”, subliniază Cornoiu.
Există posibilitatea să se reia examenul pentru posturile care rămân neocupate, în cazul în care candidaţii nu obţin peste 50 de puncte la ambele note scris şi interviu.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here