Arta Feng-Shui în amenajările peisagere Punctele Cardinale

2206

Teodora Peagu222.După cum ştim fiecare spaţiu sau habitat în care noi ne naştem, trăim şi ne desfăşurăm activitatea, deţin anumite energii care ne manipulează într-un fel sau altul viaţa, fără să ne dăm seama de multe ori.
Cu mulţi ani în urmă chinezii îşi căutau locuri prielnice şi poziţii cât mai favorabile pentru casele şi satele lot, cu trecerea timpului această „căutare” s-a transformat într-o tehnică de amenajare şi organizare a modului de viaţă.
(Arta Feng-Shui).
La baza acestei arte „Feng-Shui” stau şi cele opt puncte cardinale ale busolei.
Toate aceste opt puncte cardinale aparţin simbolului Bagua(„Pa-Kua”) corespunde celor patru puncte cardinale ale busolei şi celor patru subdirecţii.
Conform hărţii Bagua(„Pa-Kua”), interioarele caselor şi grădinile au fost împărţite în nouă zone, fiecărei zone atribuindu-i-se câte un punct cardinal mai puţin zonei de centru, căreia îi aparţine energia, astfel rămânând doar opt puncte principale, mijlocul fiind nucleul(sau punctul de pornire).
Iată cum ar arăta o astfel de hartă Bagua
(„Pa-Kua”):
tabelNe imaginăm, că această hartă este grădina pe care noi dorim să o amenajăm, punând astfel în fiecare zonă elemente de bază(alei, apa, lacuri, iazuri, mobilier din lemn sau metal şi plante)corespunzătoare fiecărui punct cardinal; de aici rezultând mai departe o adevărată grădină în stil „Feng-Shui”.
Descrierea fiecărui punct cardinal şi a zonei pe care o ocupă:
Zona S (9)
Li (Faimă)
-Este cel mai înalt punct, patronează partea superioară a busolei, are cele mai multe conotaţii pozitive şi reprezintă anotimpul vara, căldura şi focul.
Oportunitatea, visele, recunoaşterea şi fericirea.
-Elementul-Foc
-Culoarea-Roşu
-Forme-Triunghiulare
-Simbolistică-Luminozitate
-Din punct de vedere al amenajării, aici se poate amplasa fie un grătar(barbeque), băncuţe metalice de diferite forme, tot aici se poate face arderea frunzelor şi a resturilor de plante moarte, toamna, după ce se curăţă grădina.
-Plantele cele mai des folosite sunt cele de culoare roşie, şi ca exemple putem da:trandafirul, tot în categoria „plantelor de foc” sunt incluse şi floarea soarelui cu margareta.
Zona SV(2)
K’un(Relaţia de cuplu)
-Reprezintă căsătoria, este zona maternităţii, a dragostei şi a iubirii.
Element-Pământ
Culoarea-Roz, roşu, portocaliu
Simbolistica- „Planeta mamă”.
În zona aceasta pot fi amenajate locuri de luat cina, mobiliere din lemn, terase, chioşcuri, băncuţe, toate într-un stil cât mai romantic.
Şi florile din această zonă sunt alese pe măsură. „Iasomia” este una dintre plăntuţele aducătoare de noroc în cuplu.
Să nu uităm totuşi de „Bujor” care este „Regele florilor”- semnifică bogăţia şi onoarea alături de „Hibiscus” şi „Begonia”.
Zona de V(7)
Tui (copii)
Copii, Creativitate şi Recoltă
Element-Metalul
Culoarea- Alb, crem, culori pastelate
Forme- cercuri şi arce de cerc.
Simbolistică-Mlaştina
În zona aceasta pot fi amplasate locurile de joacă pentru copii, locuri de odihnă, spaţii de recreere şi să nu uităm de şireagurile cu clopoţei, care la adierea vântului scot un sunet plăcut şi atrag norocul.
Zona NV(6)
Ch’yen (Prieteni)
-Comerţul, interese din afara casei, parteneriate, birouri, mentori
-Element-Metalul
-Loc bun pentru amplasarea statuetelor cu chip de zei, îngeri, animale.
-Simbolistică- Paradis
-Culoare- negru, gri, alb.
-Plantele folosite pentru această zonă sunt:iarba de pampas, feriga, ficusul etc.
Zona N (1)
K’AN (carieră)
-Creativitatea, dezvoltarea mintală, idei noi, inspiraţie, carieră
-Element-Apa
În acest loc sunt nelipsite iazurile, lacurile, cursul de apă; pentru interiorul casei în acest loc se poate amplasa baia cu jaguzzi sau piscină.
În zona „N” mai poate fi pusă şi o magazie pentru instrumente de grădinărit(ext.).
-Forme- ondulate, curbe
-Elementele din piatră şi lut.
-Simbolistica- Apă, lună.
-Culori: negru şi nuanţele derivate.
Tot timpul prin această zonă de N, se face intrarea între curte şi grădină.
Zona NE (8)
Ken(Cunoaştere)
-Înţelepciune, meditaţie, lectură.
-Element-Pământ
Pot fi puse-băncuţe din piatră, amplasarea de bolovani şi statui din ceramică sau cărămidă.
-Forme- suprafeţe joase şi plate
-Pot fi plantaţi diverşi arbori foioşi sau coniferi
-Culori-albastru, verde şi negru.
-Specia „Clematis”-este favorabilă acestei zone.
Zona de E(3)Chen(Familie)
-Viaţă nouă, plante noi, renaştere, armonie.
-Element- Lemn
-Forme- coloane cilindrice
Este zona unde pot fi amplasate:mobiliere din lemn de exemplu o masă rotundă cu scaune şi unde poate fi reunită întreaga familie.
-Simbolistica- Tunetul
-Culoarea- verde şi albastru
Aici pot fi plantate diferite specii cu flori albe şi să nu uităm de pomii fructiferi, este zona propice unei livezi.
Zona SE(4)
Soare(Sănătate şi Bogăţie)
-Bogăţie
-Element-Lemn
-Forme-stâlpi, coloane
-Simbolistica-Vânt
-Cultivarea plăntuţelor şi florilor, este locul unde poate fi amplasată o mică seră sau pepinieră.
-O plantă caracteristică acestei zone este Lavanda, fiind aducătoare de boroc şi bogăţii.
-Culoarea-mov, roşu, albastru, indigo.
Centrul(Energia)
-Taichi
-Element-Pământ
-Culoare-Galben
Este zona unde poate fi amplasată fie o casă sau o fântână care trebuie sa fie cu intrarea (uşa principală) către direcţia de „S”, deoarece aşa sunt atrase în casă mai uşor energiile pozitive.
Aici ca şi plantă avem „Crizantema galbenă” care este o specie apreciată şi respectată în cultura chineză, deoarece culoarea galbenă este aducătoare de pace şi linişte sufletească.
Crizantemele pot fi puse în casă în diferite ghivece sau plantate afară în faţa casei.
Tot în zona de centru mai poate fi amplasată „Magnolia Kobus”- cu flori albe care simbolizează puritatea.
Şi plantele aromatice dau o notă de bunăstare şi viaţă lungă, în această categorie intrând
„busuiocul”.
În schimb, trebuie evitată folosirea plantelor cu ţepi cum este „cactusu” deoarece atrag energiile negative. Iluminatul are şi el un rol important, fiind amplasat la colţurile casei, el este aducător de noroc. Într-un cuvânt „fiecare punct cardinal este pus în corespondenţă cu un element, cu un anotimp şi cu o culoare emblematică”. R.Guemen.
Grădinile amenajate în stil „Feng-Shui” seamănă foarte mult cu grădinile englezeşti, sunt simple, cochete, nu au nevoie de foarte multe îngrijiri şi nu sunt foarte costisitoare.
Inginer Peisagist Maria Teodora PEAGU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here