Angela Gheorghiu îşi contrazice soţul

145

angela gheorghiuSoprana Angela Gheorghiu a clarificat situaţia divorţului cu Roberto Alagna, Solista în vârstă de 43 de ani a declarat că în ultimii doi ani a trăit separată de soţul ei. „Deşi a încercat să acorde încă o şansă căsniciei lor, nu a reuşit. Cu câteva luni în urmă a intentat divorţul, aşteptând acum finalizarea acestui demers. Doamna Gheorghiu înţelege că Roberto Alagna este iritat din cauza acestei situaţii.

În ceea ce o priveşte, Angela Gheorghiu doreşte să îşi trăiască mai departe viaţa în linişte şi demnitate”, se arată întru-n comunicat semnat „Biroul de presă al doamnei Angela Gheorghiu”. Într-un alt interviu de săptămâna trecută, Alagna a vorbit despre divorţ. Acum, tenorul este contrazis de Angela Gheorghiu. Soprana susţine că ea este cea care a deschis divorţul.

Cei doi au fost căsătoriţi timp de 13 ani, iar divorţul pare a fi unul uşor, fără complicaţii, deoarece tenorul şi soprana nu au bunuri semnificative de împărţit. Zvonurile privind divorţul lor au apărut mai întâi la începutul acestui an, când Roberto Alagna a declarat într-un interviu că îşi va separa cariera de soţia lui.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here