Andreea Esca a făcut primii paşi după accident

354
andreea escaLa trei zile după ce a fost operată la genunchi în urma accidentului de pe pârtia din Poiana Braşov, prezentatoarea ştirilor Pro TV şi-a luat inima în dinţi şi a reuşit să păşească. Vedeta, internată la o clinică din Viena, spune că îi este foarte greu, dar se simte mai bine comparativ cu zilele trecute. „M-am ridicat din pat ca să merg doi metri.

Nici vorbă de plimbări. Nu e deloc simplu prin ce trec. Mă simt mai bine, oricum. Fac exerciţii ca să învăţ să merg cu cârjele şi mai fac diverse mişcări specifice pentru recuperare”, a povestit Andreea.

Vedeta este încrezătoare că îşi va reveni în totalitate. „Cum au reuşit atâţia oameni să se repună pe picioare după accidente şi mai grave, voi reuşi şi eu!”, a mai spus ea.
Ea îşi ocupă timpul acum făcând lucrurile care-i stau la îndemână: citeşte reviste, se uită la televizor şi vorbeşte cu copiii, părinţii şi cu prietenii pe net.
Andreea Esca speră să se întoarcă în ţară cât de repede posibil. „Sper să revin până la începutul săptămânii viitoare şi desigur că Alex va fi în continuare alături de mine”.
Selecţie realizată de Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here