Ana Măgureanu, o tânără din zona pastorală

740
ana magureanuAre 15 ani şi s-a remarcat la posturile naţionale de televiziune cu specificul muzicii populare. A apărut la Favorit TV şi a fost remarcată de „căutătorii de talente”. Este din Baia de Fier, şi reprezintă cu succes zona sa natală. Aceasta este Ana Măgureanu, o adolescentă de 15 ani, care a fost remarcată de Mirela Drăgănescu, directoarea Căminului Cultural din Baia de Fier. Astfel, la vârsta de 11 ani, Ana şi-a făcut debutul în cadrul Ansamblului „Liviu Dafinescu” din localitatea sa natală. Şi acum, ea reprezintă cu succes ansamblul, dar şi pe cetăţenii localităţii, care o ştiu ca o interpretă ce promite mult.
În prezent, ea este liceană la Novaci, dar îşi face timp să fie prezentă la toate spectacolele la care Ansamblul „Liviu Dafinescu” îşi anunţă participarea. Absolventă a Şcolii Populare de Artă, secţia canto popular, profesoara care i-a fost alături atât profesional, cât şi ca o a doua mamă a fost Emilia Dragotoiu-Nanu.

A reprezentat Gorjul la Moreni
Colaboratoare şi a Palatului Copiilor din Târgu Jiu, Ana Măgureanu a obţinut locul al III-lea în luna iunie, în cadrul unui concurs organizat la Moreni, la care au participat elevi ale palatelor de copii şi cluburilor din ţară. Gorjul a fost extrem de bine reprezentat la Moreni, căci Nicoliţa Stoichin, fata al cărui profil vi l-am prezentat în ediţia de ieri a cotidianului nostru, a obţinut trofeul concursului, iar Diana Darap, o altă gorjeană, a ocupat locul al II-lea. Profesoara Emilia Dragotoiu-Nanu ne-a declarat faptul că adolescenta abordează repertoriul Lucreţiei Ciobanu, din punctul de vedere al doinelor. Colega Anei, Beatrice Băndoiu, i-a oferit acesteia 10 costume populare din zona pastorală, pentru ca şi vestimentaţia cu care reprezintă zona să fie una adecvată. Beatrice este fericita posesoare a câtorva sute de costume, de care are extrem de mare grijă.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here