Alți doi jucători importanți ai Craiovei s-au accidentat

1240

Eugen Neagoe se confruntă cu probleme serioase de lot înainte de duelul cu liderul Farul Constanța. Absența lui Nicușor Bancu este deja cunoscută, dar alți trei jucători importanți nu pot fi folosiți în deplasarea de la malul mării. Este vorba despre Bogdan Vătăjelu, Vladimir Screciu și Alexandru Ișfan. Chiar și în acest condiții, antrenorul juveților crede că echipa sa se poate impune sâmbătă. Neagoe a primit încurajări de la fani pentru jocul ofensiv etalat în meciurile cu FCSB și CFR Cluj. ,,Nu avem un lot foarte numeros, dar am discutat cu băieții, și jucătorii care vor fi apți sunt cei mai valoroși. Am încredere în ei, pentru că fotbaliștii care au intrat pe teren și-au făcut datoria. Am fost foarte mulțumit și la ultimul joc de atitudinea lor. Rezultatul a fost dezamăgitor, dar și faptul că am pierdut trei jucători până în pauză. Mergem încrezători la Constanța, sunt convins că vom face un joc bun și sâmbătă și sper să revenim la Craiova cu cele trei puncte, chiar dacă întâlnim o echipă foarte valoroasă”, a spus tehnicianul doljenilor. Partida începe la ora 20.30.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here