Actorul gorjean Ionuţ Stoica va filma cinci zile pentru “Aurora”

133

ionut stoicaActorul Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din municipiul Târgu-Jiu, Ionuţ Stoica a fost selectat de regizorul Cristian Puiu să joace în ultimul film regizat de acesta. Stoica a fost informat oficial că va avea un rol în filmul „Aurora”, ce va fi lansat în cursul anului viitor.

Acesta a devenit astfel primul actor din judeţ care are parte într-un singur an de două roluri importante în două filme regizate de doi regizori importanţi, Cristi Puiu şi Cornel Porumboiu. Şi în acest film, Ionuţ Stoica va juca tot rolul unui poliţist, iar filmările vor începe în decursul lunii decembrie.

“La mijlocul lunii decembrie, mă voi deplasa la Bucureşti pentru a filma vreme de 5 zile pentru noua peliculă. Am primit scenariul de mai multă vreme şi deja mi-am învăţat replicile”, ne-a declarat Stoica. Actorul repetă replicile pentru „Aurora” atât pe scena Teatrului „Elvira Godeanu”, cât şi acasă, sau chiar în maşină, dar când este singur. De altfel, Ionuţ Stoica n-a uitat nici de rolul din „Poliţist, adjectiv”, el deplasându-se astăzi în Capitală, pentru a se întâlni cu foştii săi colegi, Dragoş Bucur şi Vlad Ivanov. “Ne întâlnim pentru a face o proiecţie şi o lectură a filmului, dar şi o vizionare. Mai multe nu ştiu pentru că n-am mai participat la aşa ceva până acum”, a menţionat actorul. Acesta se va întoarce la Târgu-Jiu mâine, pentru a-şi continua activitatea la „Elvira Godeanu”, dar şi pentru a se pregăti pentru rolul din „Aurora”. “Aurora” va fi un film despre crimă, iar acţiunea se va petrece în Bucureşti, sau la marginea oraşului. Proiectul se înscrie în seria poveştilor despre Bucureşti începută cu „Moartea domnului Lăzărescu”. Pelicula are un buget de circa 1,5 milioane de euro, dintre care aproximativ o treime obţinuţi de la Centrul Naţional al Cinematografiei. Patru companii s-au implicat în producţie: Mandragora Films (coproducătoare este chiar soţia regizorului, Anca Puiu), Bord Cadre Films (Elveţia), Société Parisienne de Production (Franţa) şi Essential Filmproduktion GmbH (Germania). “Aurora” a mai primit 250.000 de euro de la EURIMAGES şi beneficiază de sprijinul Arte France Cinema.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here