Sesizări amuzante la Inspectoratul Judeţean în Construcţii

909
DSCN0432Cei care intră în direct cu oamenii şi răspund la reclamaţiile acestora legate de proprietăţi sunt 16 membri ai Inspectoratului Judeţean în Construcţii Gorj. Dintre aceştia, 12 verifică controlul calităţii fiecărei execuţii, iar alţi patru eliberează avizele, exercită disciplina în urbanism, rezolvă sesizările şi reclamaţiile, şi controlează materialele şi produsele pentru fiecare construcţie. Inspectorii nu sunt drastici de la prima vizită în teren, la locul unde s-a făcut reclamaţia. „Le dăm posibilitatea în primă fază să se adreseze primăriilor şi să intre în legalitate, înainte de a le aplica sancţiuni.

Este necesar ca primăriile să instruiască cetăţenii”, ne-a declarat Cornel Cimpoieru, reprezentant al instituţiei.

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean în Construcţii s-a confruntat şi cu situaţii de care s-au amuzat sau chiar i-a uimit. O reclamaţie a venit de la Muşeteşti, din partea unor cetăţeni care îşi disputau o suprafaţă de nouă centimetri de teren. Reclamantele erau două femei, care erau şi rude, iar, în prezent, se află în proces pentru grăniţuire.
O altă sesizare a venit din municipiul Motru, cearta iscându-se pe distanţa dintre o clădire şi limita unei proprietăţi, precum şi faptul că o persoană îşi construise ferestre în spatele casei. La Băleşti s-a reclamat faptul că au fost plantaţi pomi fructiferi pe limita care despărţea două proprietăţi. Un caz care i-a uimit pe inspectori s-a petrecut la Săcelu. Un proprietar de teren a reclamat faptul că Primăria Săcelu a dispus executarea unui drum local care trecea prin terenul său, deşi autoritatea locală nu avea nici măcar autorizaţie de construcţie.
Semnează dar se vrea anonim
Reclamaţiile anonime care ajung în mâinile reprezentanţilor de la Inspectoratul Judeţean în Construcţii nu se iau în calcul, orice s-ar sesiza în acestea. „Câteodată ne-am deplasat la faţa locului şi am constatat că reclamantul făcuse sesizarea în numele altor persoane. Astfel de cazuri am avut la Dănciuleşti, Urdari sau Turcineşti”, a completat Cimpoieru.
O altă sesizare a venit de la un cetăţean din Scoarţa, care se semna, iar spre sfârşit cerea „păstrarea confidenţialităţii privind identitatea mea din motive uşor de înţeles”. După controale, inspectorii l-au „luminat” pe bărbat care nu avea dreptate şi făcuse o sesizare asupra unor persoane care construiau legal.
În unele cazuri, şi Garda de Mediu Gorj a intervenit în reclamaţiile cetăţenilor gorjeni. Un localnic din comuna Căpreni îşi reclama vecinul că făcea bolţari în curtea proprie. Când inspectorii s-au deplasat acolo, s-a constatat că reclamatul producea bolţari pentru uzul personal, şi nu pentru comercializare. Deoarece reclamantul a apelat şi la serviciile reprezentanţilor Gărzii de Mediu, aceştia i-au răspuns bărbatului că terenul nu suferă în urma lucrărilor de producere a bolţarilor şi că reclamantul îşi poate desfăşura activităţile în continuare.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here