Pot fi ridicate invitațiile la concertul lui Alexandru Tomescu de la Peștișani. Vioara Stradivarius, din nou la Hobița

969

Invitațiile la recitalul de la Peștișani, care face parte din seria de concerte în cadrul Turneului Internațional Stradivarius, denumit „METAMORFOZE”, sunt pregătite și pot fi ridicate, au anunțat autoritățile din Peștișani.

,,Ne desparte doar o săptămână de recitalul susținut de Alexandru Tomescu! Vioara Stradivarius Elder-Voicu revine la Hobița! Cea mai valoroasă vioară va răsuna acolo unde Brâncuși a pășit pentru prima dată. Pe 9 iulie la ora 19.30 vă așteptăm Acasă la Brâncuși cu Alexandru Tomescu – Turneul Stradivarius-Hobița, Casa Muzeu Constantin Brâncuși, 9 iulie ora 19.30.
Începând de mâine invitațiile se găsesc la Primăria Peștișani. Pentru cine nu poate ridica invitația în format tipărit ne puteți solicita printr-un mesaj invitația în format electronic”, au transmis autoritățile comunei, marți, 2 iulie.

Un regal al viorii
DiscoverPeștișani: ,,Turneul Internațional Stradivarius 2024, a XVII a ediție, se desfășoară în perioada 25 iunie – 16 iulie, cu 18 concerte, în zone urbane și rurale, și aduce lucrările lui J.S.Bach, probabil cel mai fantastic talent din întreaga istorie a muzicii, și propune lucrări, care inițial au fost compuse pentru violoncel, dar care vor fi cântate la vioară, într-o transcripție de Werner Icking.
Acestea sunt capodopere ce nu trebuie să rămână delimitate doar la sunetul violoncelului, prin urmare, turneul ,,METAMORFOZE” va fi un regal al Viorii”, au mai comunicat organizatorii.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here