În Pericopa Evanghelică a Duminicii a XXXII-a după Rusalii (a lui Zaheu Vameşul) vom afla cuvintele minunate ale Dumnezeului-Cuvânt care ne îndeamnă să-L vedem şi să-I urmăm Calea cu ochii sufletului nostru apăsat de greutatea păcatului, pentru că sfânta învăţătură ne înfăţişează una dintre marile minuni săvârşite de către Mântuitorul Hristos în drumul Său către Ierusalim, capitala Iudeii, ce se traduce “oraşul păcii”, unde avea să-Şi desăvârşească Domnul opera prin care a restabilit pacea între Dumnezeu şi lume.
Cu adevărat aflăm că pocăinţa este calea spre comuniunea cu Dumnezeu, iar întâlnirea Fiului Domnului cu vameşul Zaheu este pildă pentru noi toţi, când vedem că schimbarea modului de a fi al unui bogat poate să-i aducă mântuirea, atunci când din lacom devine milostiv, arătând pocăinţă şi fapte de pocăinţă. Dar, ce minunată şi ce plină de învăţătură este Evanghelia lui Zaheu din Ierihon! Acest Zaheu este pus înaintea noastră ca o minunată învăţătură despre modul cum trebuie să meargă fiecare om pe calea mântuirii sufleteşti, iar noi să cercetăm cu de-amănuntul, cum s-a mântuit acest Zaheu!
„Zahee, grăbeşte-te şi dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta”!
Sfânta Evanghelie ne vorbeşte despre un om cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameşi, un fel de perceptor, cum am zice noi în vremile moderniste şi post-moderniste, iar acest Zaheu, fiind mai marele vameşilor, se îmbogăţise şi de bani, şi de păcate. Auzind el de minunile pe care le făcuse Mântuitorul şi mai ales de minunea făcută puţin mai înainte, când l-a vindecat pe orbul din Ierihon, căci toate minunile lui Iisus ajunseseră la urechile lui, a căutat să-L vadă şi el pe Acela Care vindeca numai cu cuvântul şi dădea iertare celor căzuţi în păcat. Însă, fiind mic de statură, nu putea să-L vadă pe Domnul, mai ales că era împresurat de mulţime de popor, şi atunci a alergat înainte pe drumul pe care trebuia să treacă Domnul Hristos şi s-a suit într-un dud, de unde putea să-L vadă când urma să treacă. În momentul când a ajuns Domnul Hristos în dreptul dudului, pentru că El cunoşte gândurile şi păsurile fiecăruia dintre noi, S-a uitat în sus şi i-a zis: „Zahee, grăbeşte-te şi dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta!”, iar el s-a dat jos degrabă şi L-a primit cu bucurie. Şi atunci, ca şi acum, poate unii au fost şi sunt de-a dreptul surprinşi că Domnul nostru Iisus Hristos a cunoscut ca un Dumnezeu ce era, numele lui Zaheu, i-a cunoscut şi dorinţa cea aprinsă a inimii lui şi a văzut smerenia şi voinţa lui de a se întoarce la Dumnezeu. Dacă stăm să judecăm puţin, cât de mult s-a umilit el, cel care era plin de bani, bogat şi onorat de lume, ne mirăm cum a putut să-şi calce mândria în picioare şi să se urce în dud ca un copil prostuţ, smerindu-se înaintea atâtor oameni. Poate că tocmai aceasta l-a adus la pocăinţă, la mântuire, căci Domnul Hristos l-a chemat pe nume şi a dorit să intre binevoitor în casa lui. Ospitalitatea casei lui Zaheu din Sfânta Evanghelie se dovedeşte un exemplu viu de întoarcere la Hristos pentru familia creştină din zilele noastre, pentru noi toţi, care suntem fiii Lui Dumnezeu după har şi oameni păcătoşi după fapte, iar dacă n-ar fi mila Domnului şi pocăinţa prin care suntem iertaţi, nimeni dintre creştini nu ar putea fi mântuit!
„…Domnul a intrat să găzduiască la un om păcătos”!
Se spune că atunci când a ajuns Domnul în casa lui Zaheu, mulţime de farisei ziceau în inimile lor că: „…Domnul a intrat să găzduiască la un om păcătos”, dar Zaheu plin de bucurie şi cu încredere desăvârşită în Domnul Hristos a zis: „Iată, Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor, şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva întorc împătrit”, semn că de multe ori pocăinţa adevărată îl poate ierta pe fiecare dintre noi de păcatele şi nedreptăţile făcute, de călcările de lege, mai ales dacă realizăm că multe boli grele şi suferinţe grozave se abat şi cad pe capul oamenilor din cauza păcatului nedreptăţii săvârşit de ei, şi mai ales din cauza păcatelor strigătoare la cer, ale acelora care asupresc pe văduve şi pe orfani, care înşeală pe cineva cu cine ştie ce lucruri, care se judecă pe nedrept ca să răpească avutul altora, cei care opresc plata lucrătorilor sau fac alte nedreptăţi şi asupriri. De asemenea, cad oamenii în grele suferinţe şi boli nesuportabile şi nevindecabile pentru călcarea în picioare a legii lui Dumnezeu, căci mare îndrăzneală au oamenii care nu mai ştiu de duminici şi sărbători, făcându-şi de lucru pe acasă, ducându-se la târguieli să vândă sau să cumpere, neştiind că banii câştigaţi în duminici şi la sărbători sunt blestemaţi, furând ziua Domnului, care e Sfânta Duminică, în loc de a veni la Sfânta Biserică să-I aducă mulţumire lui Dumnezeu, slavă şi cinste! Cu toţii să înţelegem că în casa unde intră astfel de bani, intră focul mâniei lui Dumnezeu, iar acolo nu este niciun spor, fiindcă nu numai acei bani, ci şi alţii, vor trebui plătiţi împătrit, cum a zis Zaheu, o parte la doctori, o parte pe medicamente, o parte ori se fură, ori se pierd în vreun fel sau vor trebui daţi pe la avocaţi şi judecători. Nu se poate spune prin cuvinte câte suferinţe mari se abat pe capul oamenilor, din cauză că nu vor să meargă la biserică în duminici şi sărbători şi mai ales că muncesc în aceste zile sfinte, fără frică de Dumnezeu, iar un păcat la fel de greu se face şi atunci când cineva năpăstuieşte pe aproapele său, furându-i cinstea prin vorbe murdare aduse la adresa lui. Când l-ai vorbit pe cineva de rău şi l-ai calomniat, degradându-l în ochii semenilor, să ştii că ai ponegrit cinstea aproapelui, iar apoi te-ai făcut judecătorul lui, judecându-l mai înainte de a veni ziua cea mare, când ne va judeca Domnul Hristos pe toţi.
„Iată, Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor…”!
Iată-l şi pe Zaheu, cum recunoaşte şi el că trebuie să-şi curăţească nu doar casa, dar şi sufletul de nedreptăţile făcute, când hotărăşte să întoarcă împătrit acelora pe care i-a nedreptăţit. El a dat jumătate din averea lui săracilor, căci a înţeles că aceea este adevărata milostenie, să dai din ale tale, din munca ta, din agoniseala ta făcută cu dreptate, iar cele luate cu năpăstuiri, cu sila, trebuie date înapoi, fiindcă nu sunt ale tale, ci ale aproapelui tău. Aşa şi noi, aici, pe pământ, să vedem în fiecare clipă moartea în faţă, ca să nu greşim lui Dumnezeu, să nu facem păcate şi să nu ne lipim inima de pământul acesta care s-a spurcat şi care va fi ars cu foc la ceasul judecăţii. Dar, oare, câţi dintre noi vrem să-L vedem pe Domnul Iisus Hristos ca Zaheu, să ne suim sus, mai sus de lumea aceasta, mai sus de lumea care se târăşte pe pământ ca şarpele? Iar de acolo, de sus, de la înălţimea învăţăturilor dumnezeieşti, poate Îl vom vedea pe Domnul desluşit şi ne va chema şi pe noi ca pe Zaheu, pe nume, invitându-ne cu a Sa dragoste dumnezeiască şi înduplecându-Se ca să vină în casa sufletului nostru! Dacă vrem să ne pocăim şi noi ca Zaheu, trebuie să plătim împătrit nedreptăţile, să ne grăbim să facem socoteala şi să recunoaştem câţi bani nedrepţi avem în casele noastre, pe cine am înşelat şi am păgubit, câte duminici şi sărbători am lucrat furând zilele Domnului Dumnezeu şi să întoarcem înmiit, adică, făcând tot felul de fapte bune. Să ajutăm săracii, lipsiţii, nevoiaşii, bisericile sărace, căci Dumnezeu cu toată dragostea vrea să ne mântuiască, pentru că în acest scop S-a Întrupat El pe pământ, ca să caute pe cel pierdut, oaia rătăcită, sufletele cele bolnave. Să ne îndemnăm, dar, unii pe alţii în citirea sfintelor cărţi, de unde se poate lua învăţătură pentru mântuire şi prin care, dacă citim cu înţelegere, ne suim cu mintea sus, deasupra lumii, de unde îl vom putea vedea mai bine ca Zaheu din dud, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Dar chiar din cel mai mare adânc ne putem înălţa spre El, dacă dorinţa ne este arzătoare, cum a fost a lui Zaheu, care s-a aprins de căldura credinţei şi de dorinţa pocăinţei, iar Mântuitorul, cunoscându-i sufletul, imediat l-a chemat spunându-i: “Zaheu, grăbeşte-te şi te dă jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta”! Aici avem însăşi esenţa învăţăturii ortodoxe despre conlucrarea între voinţa omului şi harul Lui Dumnezeu, iar pentru a ne îndrepta spre Hristos, cred că este nevoie să facem un efort, să ne lepădăm cât putem de păcate şi să ne îndreptăm cugetul!
“S-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi el este fiu al lui Avraam”!
Tatăl Ceresc, Cel Care vede voinţa noastră îndreptată spre El, ne vine în ajutor cu harul Său, care o întăreşte, astfel încât omul să-L dorească mai mult pe Dumnezeu şi Dumnezeu să răspundă mai puternic dorinţei lui, aşa cum a făcut cu Zaheu, în casa căruia a poposit, umplându-l de bucurie. Zaheu ne dă multă învăţătură prin pilda sa, căci odată ce a fost luminat de poposirea Mântuitorului în casa sa, se hotărăşte să dea jumătate din averea sa săracilor şi dacă a năpăstuit pe cineva cu ceva, să înapoieze împătrit. Iată, deci, că adevărata întoarcere la Dumnezeu se manifestă şi prin fapte de milostenie, de iubire de aproapele şi de îndreptare a greşelilor trecute, pentru că “Iisus a zis către el: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi el este fiu al lui Avraam.” Niciodată nu este prea târziu pentru pocăinţă, prin care dobândim iertare de păcate şi mântuirea care este numai în Hristos, căci înainte de Întruparea Sa, pare-se că omul se înstrăinase de Dumnezeu prin păcat, şi oricât s-ar fi căit, ramânea despărţit de El. De aceea, Iisus a unit în Persoana Sa divinul cu umanul, căci este Dumnezeu şi om, făcând astfel posibilă comuniunea noastră cu dumnezeirea. Zaheu s-a arătat ca adevărat fiu al lui Avraam, nu prin descendenţă, ci prin aceea că a săvârşit faptele lui Avraam, adică dreptatea şi milostenia. Prin dragostea de Dumnezeu şi de oameni, credem că ne putem arăta şi noi ca fiind adevăraţi creştini. Şi astfel, ori de câte ori unul dintre noi se întoarce la Dumnezeu, putem spune cu adevărat că “şi acesta este chip al Lui Hristos”! Puterea pocăinţei, numită de greci metanoia, adică schimbare a minţii, răzbate puternic din pilda de astăzi. Trebuie să înţelegem că este cu adevărat necesar să ne schimbăm mintea pentru a ne uni cu Dumnezeu, căci sălaşul păcatului este în mintea noastră. Nu sunt suficiente doar faptele exterioare, pentru că Dumnezeu ne cheamă să-L vedem cu ochii sufletului nostru, pentru că numai astfel ne vom face sălaş curat al Lui Dumnezeu şi Îl vom primi pe Hristos în sufletele noastre, precum Zaheu odinioară în casă.
Prof. Vasile Gogonea
